Ian
17
Am ajuns şi la Straja. Cu aşteptări mari; nu ştiu de ce.
Prima impresie a fost dezamăgitoare: parcări inexistente, ultima zăpadă transformata într-o pătură de gheaţă murdară care acoperea marginile şoselei principale şi drumurile secundare. Aproape toate pensiunile noi sunt clădiri nefinisate complet dar funcţionale, astfel încat proprietarii sa inceapa sa scoată bani cât mai repede posibil.
Cât priveşte parcările, parcă aş lasa totuşi masina la Lupeni: am avut noroc ca am venit joia şi am parcat fără probleme. Mai mult de-atât, colţul ăsta superb de natura nu ar merita să fie poluat de noxele maşinii mele.
Straja e o staţiune mica, dar are un numar impresionant de 5-6 pârtii. Pe prima din ele, cea mai bine întreţinută, am simţit că n-am ajuns in paradisul schiorilor: un strat foarte subţire de zăpadă reciclată si sub ea gheaţă. Nu e tocmai idealul de pârtie, mai ales pentru începători.
Azi am fost pe a doua pârtie: teleschiul urcă din mijlocul staţiunii (1400m) până aproape de vârful Vulcan, pe la 1700m altitudine. După ce am ajuns in vârful pârtiei, mi-am dat seama de ce aveam asteptări asa mari de la Straja: in faţa mea se deschidea panorama superbă a munţilor din
jur (inclusiv Retezat) şi a oraşelor din vale. Şi eram la inceputul unei pârtii uşoare (accesibilă incepătorilor), de aproape 2 km lungime! Paradisul schiorilor a inceput sa prindă contur, în ciuda pârtiei îngheţată aproape complet.
O sa mai vin la Straja. De data asta când cineva îmi va fi spus că tocmai a cazut o ninsoare ca-n poveşti, care a lasat in urmă o zăpadă mare şi pufoasă pe care să luneci uşor cu ochii la munţii din jur. Şi care mă va fi facut sa nu pot ajunge cu maşina in Straja şi să fiu nevoit sa iau telescaunul.
Şi o sa mă bucur incă o dată de amabilitatea oamenilor de aici, de la ospătar pană la patron si cei de la care închiriezi echipament. Şi de accentul aredelenesc omniprezent.
Azi am fost pe a doua pârtie: teleschiul urcă din mijlocul staţiunii (1400m) până aproape de vârful Vulcan, pe la 1700m altitudine. După ce am ajuns in vârful pârtiei, mi-am dat seama de ce aveam asteptări asa mari de la Straja: in faţa mea se deschidea panorama superbă a munţilor din
jur (inclusiv Retezat) şi a oraşelor din vale. Şi eram la inceputul unei pârtii uşoare (accesibilă incepătorilor), de aproape 2 km lungime! Paradisul schiorilor a inceput sa prindă contur, în ciuda pârtiei îngheţată aproape complet.
O sa mai vin la Straja. De data asta când cineva îmi va fi spus că tocmai a cazut o ninsoare ca-n poveşti, care a lasat in urmă o zăpadă mare şi pufoasă pe care să luneci uşor cu ochii la munţii din jur. Şi care mă va fi facut sa nu pot ajunge cu maşina in Straja şi să fiu nevoit sa iau telescaunul.
Şi o sa mă bucur incă o dată de amabilitatea oamenilor de aici, de la ospătar pană la patron si cei de la care închiriezi echipament. Şi de accentul aredelenesc omniprezent.
P.S. Acum si poze
