Daniel Mădălin Răduță

Câteodata destinul ne scoate în cale oameni deosebiți. Oameni care, deși te cunosc de câteva ore, sunt gata să împarta cu tine casă și masă. Oameni care, deși nu te cunosc personal, sar în ajutor atunci când ai nevoie. Oameni cărora viața pare să le fi oferit multe. Dupa ce îi cunoști mai bine afli că nu le-a picat nimic din cer ci au avut curaj si voință să se zbată și să ceară de la viață. Au avut curajul să persevereze în a acorda încredere unor cvasi-necunoscuti, deși poate de multe ori au fost crunt dezamăgiți. Dacă nu aveau curajul asta, probabil că nici nu primeau prea multe de la ceilalți; pentru că nu abstractul concept de viață ne dă, ci oamenii.
Prea rar destinul ne scoate în cale oameni ca aceștia.

Poliția din New Delhi are un cont de Facebook unde se pot raporta șoferii care încalcă regulile. De exemplu cetățeanul vede un X5 parcat pe carosabil. Face o poză cu telefonul din dotare si o trimite pe contul poliției. Care vine și-l amendeaza pe respectivul. Și, ca să-l citez pe lt. Aldo Raine: ” business is a-boomin’ ” in ceea ce privește raportările.
Zilele trecute căutam un loc de parcare prin centrul Bucureștiul. Locurile libere de pe str. Academiei erau ocupate de niște lăzi supravegheate de un personaj destul de dubios, care nu semăna a agent de taxare.  Dacă aveam un telefon potrivit si eram in New Delhi aș fi isprăvit in maxim 1 minut raportarea catre poliție.
Nici o forță de poliție din lume nu are efectivele necesare acoperirii întregului teritoriu. Așadar, de ce nu ar folosi și Poliția noastră mijloacele moderne de comunicare pentru a-și mări efectivele cu sute sau mii de perechi de ochi? Ar putea construi o hartă în timp real a evenimentelor, mult mai bogată decât cea pe care o au acum. Bineînțeles că pot exista și abuzuri, rapoarte rău-intenționate. Dar cred că se poate trece cu ușurință peste ele, atâta vreme cât poliția nu ia nici o măsura până nu vine un agent la fața locului și rețelele sociale cele mai populare permit mai greu anonimitatea.

Incitat puțin și de postul lui piticu dupa experienta in spitalul Panduri, am hotarât să evidențiez și eu o mică parte din sistemul sanitar românesc care merge bine. Și anume laboratorul de analize hematologice din spitalul Fundeni. Care merită toate aprecierile.
Am tot așteptat strângerea de date, pentru a concluziona cu convingere că e la fel de bun ca cel de la San Raffaele, spitalul din Milano unde am fost transplantat și unde mă duc periodic pentru analize.
Cum am ajuns la concluzia asta:
1. În ultimele 2 luni am facut hematocromul (determinarea globulelor din sânge) săptămânal, o săptămână la Milano, următoarea la Fundeni și tot așa. Ei bine, diferențele între analize au fost tot timpul de maxim 5%, ceea ce-mi spune că laboratoarele lucreaza la fel de bine.
2. Rezultatele analizelor de măduvă facute in Italia, înainte de transplant, au fost in mare parte identice cu cele făcute în România.

Ce-ar putea să facă cineva din minister care chiar ar vrea să schimbe lucrurile? Să meargă în secțiile sau laboratoarele de acest fel din România, să-și ia notițe despre cum au reușit cei de acolo să se descurce practic în aceleași condiții ca toți ceilalți, și apoi sa aplice rețetele de succes și în alte spitale. Pentru că eu sunt convins că asemenea exemple pozitive există datorită unor oameni mai speciali.

Istorioara pe care am auzit-o acum câteva zile e mult prea amuzantă ca sa o țin doar pentru mine. O relatez în limba în care am auzit-o. Conform povestitorului e un fapt real.

A german company specialised on security systems came up with a new prototype for protecting jewlery shops: a system that floods the shop with a kind of thick smoke in a few seconds after someone breaks the door, creating a zero visibilty area. The smoke looks very much like gas. And the germans set up a live demonstration with few potential clients.
So here we are in the day of the big event: many important figures of the german company, potential clients from Italy and England and two jewlery dealers who were jews. The germans activate the security system and a fake burgler breaks into the shop. The gas-like substance begins flooding the area. In which point, one jew speaks to the other loudly:
- Here we go again …

Everybody starts laughing. Except for the germans.

S-a dus încă o luna din a doua mea viață. Trecutul începe să se facă din ce în ce mai mic în urma mea. Chiar dacă nevoia de odihnă fizică si psihică este încă mare, mă readaptez încet, încet la lumea reala. Și descopăr din ce în ce mai mulți oameni care au fost alături de mine și care vor să știe ce mai fac. Va transmit pentru ultima oară mulțumiri din suflet pentru că de acum încolo o sa încerc să mă revanșez ajutând și eu pe alții la rândul meu.

Așadar, ce mai face (mai puțin) proaspătul transplantat Daniel Răduță? Pe scurt, foarte bine. Am revenit în România de aproape o lună și călătoresc de plăcere la Milano la fiecare două săptămâni pentru analize și vizită la medicii de la San Raffaele. Plus analize in România la mijlocul acestei perioade care sper să se prelungească cât de curând la 3 săptămâni și apoi la o lună. Până cel devreme la 6 luni de la transplant îmi petrec toată ziua in casă pentru ca soarele îmi poate dăuna foarte tare și atunci când ies evit locurile aglomerate, pentru că imunitatea mea este încă redusă. Medicii sunt optimiști în privința evoluției și de-abia aștept să împlinesc un an, când, cel puțin teoretic, voi avea o imunitate refăcuta complet.

Voi profita de faptul că fac analize săptămânale succesiv la 1 laborator din Italia și 2 din România și voi face cât de curând o comparație între noi și ei.  Aștept să se strângă suficiente date. Deocamdată, laboratorul din spitalul Fundeni contrazice vorba strămoșească “lucru’  românesc e prost, al altora e întotdeauna mai bun”.