Ieri seară am ieșit în sfârșit din spital, după mai bine de o lună. Imunitatea a crescut la un nivel rezonabil, nu mai am dureri serioase ale membrelor, ceea ce ar trebui să indice faptul că sunt din nou “curat”. Verdictul va fi dat însă lunea viitoare, când voi avea următoarea întâlnire cu medicii.
Asta pentru că am omis să vă spun o lucru important care s-a întâmplat la începutul acestei cure. Aveam din nou dureri ale piciorului stâng și mi-au făcut un nou RMN, chiar în ziua internării. Ei și au descoperit că boala încă mai era prezentă în sistemul nervos, de data asta sub forma unei formațiuni compacte la nivelul inferior al coloanei vertebrale (un fel de tumoare). Drept urmare au schimbat protocolul și am făcut o cură modificată, dar la fel de dură. Din fericire nici de data asta n-am suferit efecte secundare serioase. Dar vestea că boala încă e prezentă în sistemul nervos m-a adus într-o stare psihică vecină cu abandonul. Și ca să avem un tablou complet, lunea viitoare, la acea întâlnire de care vă spuneam, se va fixa data la care voi face un nou transplant, pentru că a devenit evident că sistemul imunitar al fratelui meu nu e capabil să controleze boala. Cel mai probabil voi face și radioterapie, în funcție de rezultatele RMN-ului făcut ieri, care va arăta în ce măsură boala a dispărut din sistemul nervos.
Astea sunt ultimele noutăți dintr-o poveste care durează de mai bine de 2 ani; de 8 luni sunt aici la tratament, timp în care am făcut 4 cure de chimioterapie în doze foarte mari și am petrecut jumătate din timp, adică 120 zile, internat în spital. Timp în care am fost martor la două reveniri la bolii. Nu știu ce vă spune vouă toată înșiruirea asta de evenimente, dar eu unul am ajuns la capătul răbdării și cred că am trecut dincolo de el. Adică mă simt extrem de obosit, mai ales psihic, atât de obosit încât am intrat într-o stare de indiferență și vid emoțional, în care aproape nimic nu mă mai mișcă, nici în rău nici în bine. Nu mai am voință să mă gândesc la un viitor în care voi fi scăpat de boala asta.
Ce faci într-un punct ca ăsta? Cum te ridici?
http://www.blessedisthekingdom.....time11.jpg
Nu am trecut prin ce treci tu niciodata, doar ca am avut stari foarte asemanatoare cu a ta, de vid emotional si au fost boli, da, recunosc, de suflet. Repet, clar nu se compara cauzele, dar trairile si dorinta de a iesi din ele sunt probabil identice.
Ce cred eu ca trebuie sa faci e sa te bucuri de fiecare lucru care-ti aduce fericire pe moment si sa te gandesti la viitor in pasi mici, propunandu-ti in fiecare zi sa fii mai bine decat ai fost cu o zi inainte, facand ceva care sa-ti aduca multumire tie.
Scrie pe blog, povesteste cu cei dragi, fa o carte cu tine si cu starea ta, pe care sa o urmaresti cum se transforma intr-una fericita si plina, pe care cand vei inchide cartea sa o poti compara cu cea de acum.
Eu mi-am revenit din starile acelea doar pentru ca mi-am umplut programul cu lucruri care ma faceau sa zambesc si sa ma simt bine eu cu mine. Sunt sigura ca daca incerci, iti va reusi si tie
Curaj si iti tinem pumnii, noi cei care te citim.
Bună sugestia ta. M-a pus pe gânduri.
Tare greu e sa raspunzi la intrebarea asta. Orice ar spune altcineva din afara, motivatia tot la tine e este, tot la tine e cea mai tare. Si paradoxal, trebuie sa te auto-motivezi ca sa mergi mai departe si pentru tine, dar si pentru ceilalti.
Eu m-as sprijini pe toate gandurile bune si toata sustinerea care s-au indreptat pana acuma catre tine si m-as gandi ca pur si simplu nu s-a terminat. Suntem toti, inca, si cu mintea si cu inima langa tine.
O imbratisare virtuala uriasa de la distanta >>>>>>>:D<<<<<<<
Din păcate ai dreptate … tot din interior trebuie să vină forța.
Adevarat Daniel, din interior. Insa o poti ajuta din afara, sa ii fie mai usor sa iasa. Raluca mai sus zice bine ce zice…
Uite o vorba care imi place: ‘Happiness takes practice’. Exerseaz-o in lucruri mici. Si daca fericirea e un lucru prea “maret”, sa-i zicem mai bine bucurie. In portii oricat de mici, dar sa fie.
Si ce mai faci cand nu mai poti? Ce-ai mai facut si alta data cand ai mai fost sigur ca nu mai poti. Si cate ai mai dus de-atunci… Si iti amintesti ca starea asta de neputinta vine ea, dar mai si pleaca. Ca o gonesc oamenii frumosi din jurul tau.
Te imbratisez cu mare drag!
Uite-așa am să fac, am să mă concentrez pe porții mai mici.
Da, se pare că-s mulți oameni frumoși în jurul meu; și asta contează cred mai mult decât îmi dau eu seama.
Uiti pentru un moment de tine si te gandesti la toti oamenii astia minunati care au nevoie de tine si care abia asteapta sa te re-vada la un suc, la un film, la un fotbal, la o placinta, la o plimbare, la un stand-up, la o aniversare, la un concert, la o sedinta, …
Cu totii avem nevoie de tine, Madalin
Ce-i drept aș mai merge la un stand-up …
Noi suntem masa mută care se gândeşte la tine, care încearcă să-ţi transmită un flux pozitiv. E puţinul pe care-l putem face, să ne simţi prezenţi prin micile noastre comentarii aici. Puterea de a lupta este în tine, Ştiu că e foarte uşor să spui şi mult mai greu să te ridici după ce soarta nu te-a uitat micio clipă şi te-a lovit fără milă.
Nu ştiu mai multe să-ţi spun, ia-o tot timpul senin de la început.
Mult craj!
Daniel,
Stiu ca nu am cuvintele potrivite si nici expereinat necesara pentru a raspunde la intrebarea ta, dar pot intelege durerea si suferinta prin care treci…
Eu, cand sunt trista, citesc povestile celor ce au suferit mai mult decat mine si incerc sa ma intaresc cu puterea lor.
Stiu ca suferinta ta nu are termen de comparatie, dar enumar totusi cateva dintre terorile prin care au trecut oameni fara nici o vina, ani de zile, in inchisorile comuniste:
- batuti cu ciomagul pana isi piedeau constiinta, oase, coloana vertebrala rupte.
- pe un tanar l-au rastignit cu sfori de doua cuie din pereti si a fost batut in ficat pana ce a murit.
- procedura “stiva”: stiva de oameni, peste care ciomagasii se urcau, dansau si loveau, in timp ce victimele urlau de durere.
- o coada de matura este infipta in anus. Bietetul om este ridicat in sus si purtat ca un soi de drapel, in hohote de ras isteric. Sangele curge.Omul cade la pamant in nesimtire. Cel ce avea matura ii pune piciorul pe piept si aceiasi coda de matura i-o baga in gura. Omul se sufoca, simte ca moare, este disperat si la un moment dat strange dintii. Tocmai atunci i-a fos smulsa coada de matura care a iesit cu dantura cu tot. A doua zi omul a fost trimis cu roaba sa-si faca norma de munca.
- li se datea sa bea apa sarata pana mureau in chinuri groaznice.
- sugrumarea treptata
- batuti cu bete fine pese testicule, unii au murit.
- smuls unghiile, smuls parul fir cu fir, dintii le sareau din gura ca fasolea batuta.
- li se datea sa manance fecale, dar erau multumiti atunci cand isi mancau propriile fecale decat cele de la tineta.
Dar… in urma a tot ce sufereau si fara nici o speranta de a mai iesi vreodata de sub teroare, tot ei spuneau:
“Sunt Fericit, senin si increzator in destinul vietii mele. Dumenzeu m-a ajutat intotdeauna! ”
Daniel, nu esti singur! Ai incredere in puterea Bunului Dumnezeu! Hristos e langa tine!
Te imbratisez cu drag!
Da, așa e, întotdeauna poate fi mai rău. Tot respectul pentru cei care încă mai găseau putere să spuna cuvintele acelea.
As spune ca e trista povestea ta, dar te voi intrista si mai tare.
As spune ca e greu sa treci prin ceea ce treci tu, dar te-as impovara mai mult.
Voi fi realista cu tine: nu stiu si sper sa nu stiu vreodata ce simti tu si prin ce treci tu. E adevarul gol-golut si e ceea ce simt eu. Dar, stiu si sunt convinsa de puterea entuziasmului. Stiu ca pozitivismul te poate ajuta. Stiu ca doar tu esti cel care mai poate gasi putere in sufletul lui, tu esti singurul care poate lupta pentru viata lui si tu o vei face. Treci prin momente grele si duci o continua lupta, dar castig-o ! E de datoria ta pentru tine, pentru parintii tai, pentru rudele tale, pentru fratele tau si pentru toti cei ce te iubesc! Le esti dator sa nu te lasi batut, le esti dator sa fii optimist, le esti dator sa faci tot ce iti sta in putinta ca sa te faci bine!
Asadar, ca sa iti raspund la intrebarea : “Ce faci cand nu mai poti? ” – “Iei o pauza, tragi un pui de somn bun, meditezi si apoi o iei de la capat” !
Mult succes in lupta pe care o duci si sa aflu numai de bine de la tine si despre tine!
Capul sus Madalin!N-am trecut niciodata prin asa ceva,nu stiu cat de greu este, dar cred ca toti ajungem la un moment dat in puncte similare in viata, chiar daca in alte circumstante. Si atunci, tot ce poti sa faci este sa tragi aer in piept, sa te ridici, si sa mergi mai departe. Tot secretul e sa continui sa pui, mecanic si oricat de greu ar fi la inceput, un pas in fata celuilat. La un moment dat sunt sigura ca vei trece si pest hop-ul acesta. Noi,”masa muta” cum spunea cineva mai sus, suntem alaturi de tine si iti urmarim cu sufletul la gura. Si trebuie sa te gandesti la omuletul mic mic care are nevoie ca tu sa te ridici si sa mai faci un pas…si inca unul…si inca unul..si tot asa!
Curaj! Si mult succes!
Cu mult drag si cu multa speranta,
Cristina
e hai, n ai de ales. trebuie sa te ridici…pentru ca trebuie. ai un puiut acasa care te asteapta si pentru el trebuie sa lupti.
ai o familie minunata care te asteapta acasa sanatos.
n ai de ales
asa ca lasa prostiile si lupta.
si oricum ti am zis ca tu esti speranta mea!
Buna seara Daniel,
Ieri am fost cu Monica, Nicoleta si Alex Dinita la o intalnire cu pacientii la Fundeni. A venit si un pacient care are putin peste 30 de ani si care sufera de hemofilie. Acest tanar traieste aproape de cand s-a nascut numai in dureri, calmante si operatii. Are toate articulatiile facute praf si multe alte probleme. Are dureri atat de mari incat pentru el fortralul este un medicament curent. Acest baiat era foarte inversunat pe tot si mai ales pe viata si ne-a spus ca el nu vede nicio ratiune in a mai trai. Au fost voci care i-au reprosat ca asta e lasitate, ca ar trebui sa-si doreasca sa traiasca macar pentru parintii lui. Eu am stat mult si m-am gandit si situatia acestui baiat si incerc sa-l inteleg ca este “obosit” de tot si ca nu mai gaseste nicio motivatie sa lupte. Din nefericire acest copil nu s-a bucurat de oviata normala cu bucurii si necazuri; nu s-a bucurat de o relatie intima cu cineva nu a lucrat niciodata, inca nu stie ce inseamna sa te simti util si va trebui sa invete asta sa fie util ca sa poata gasi un motiv pentru a lupta.
Te-am plictisit cu toate astea pentru ca tu sti ce este vita, tu sti ca esti util chiar indispensabil baiatului tau, tu sti ca Raluca si Vladut asteapta sa redeveniti o familie cu o viata normala cu suisuri si coborasuri. Tu trebuie sa sti ca ai pentru ce sa-ti doresti sa lupti, iar eu iti doresc din tot sufletul sa reusesti. Este doar incercare la care te-a supus viata sau destinul, o incercare din care vei iesi mult mai puternic si mai intelept. Cu mult, mult drag, Anka
Eu cred ca doar in Dumnezeu mai exista putere si speranta cand simti ca ai epuizat orice resursa. In luna cand am ramas insarcinata cu primul copil, acum 2 ani, sotul meu a inceput sa nu se simta prea bine. Dupa muuulte investigatii, stim foarte putin: ca are un numar prea mic de leucocite dar niciun diagnostic. Pe noi neputinta oamenilor ne-a adus mai aproape de Dumnezeu si in viata noastra parca se vede mana Lui: leucocitele au mai crescut, iar starea lui generala parca s-a mai ameliorat. Cred ca ne-am agatat de El, iar El, spune Biblia, este bun si credincios. Eu ma rog pentru tine si sotia ta dimineata si seara si am credinta ca avem un Dumnezeu mare si puternic. A propos, in momente grele singura alinare am gasit-o in Biblie. Am deschis-o prima data intr-un moment de mare descurajare, cand vazusem zeci de medici degeaba… Si cartea s-a deschis la psalmul 23. Abia dupa luni multe am aflat ca este una dintre cele mai recunoscute cantari tocmai pentru mesajul sau de incurajare.
Draga Madalin, mai intai de toate ma bucur ca nivelul de imunitate a crescut si tin pumii stransi pentru luni ca testul sa releve ca ai redevenit “curat”!
Cand simt ca nu pot, m-as gandi si as pune pe o coala de hartie o lista cu niste lucruri simple pe care imi doresc sa le implinesc si as lipi undeva la vedere acea foaie. Cand imi cad ochii pe foaie sa-mi aduc aminte ce merita in viata. Multa sanatate!
Atat de nedreapta e viata asta ca n-am sa o inteleg niciodata … citesc zilnic in ziar de bestii care au violat si apoi au omorat cu brutalitate copii de 7,8 ani si-si petrec viata linistiti intr-o inchisoare uitandu-se la tv si servind masa, iar oameni atat de buni ca tine si ca multi altii sufera chinuri inimaginabile pe paturi de spital fara nici o vina
…
Dragul meu Daniel iti doresc din suflet sa te faci bine si sa lasi deoparte acest cosmar care nu se mai termina !
Domnul sa te aibe in paza !
Sigur ca e greu,sigur ca ai dreptate,sigur ca cuvintele nu au nici un rost dar trebuie sa gasesti resursele sa mergi mai departe si sa iti doresti asta.Lupta si pentru cei care nu au au de ales,lupta pentru noi .Tu esti speranta noastra si a mea ca o sa reusesti.Te rog incearca sa te gindesti ca ziua noastra incepe cu tine si la fel tu trebuie sa incepi zilele cu noi ca echilibru sa existe.
Te iubesc din tot sufletul pentru ca esti cu noi,ca putem vorbi si ne poti deschide mintea catre ce numai in asemena situatii poti afla.Daniel incearca sa te gindesti ca trebuie sa reusesti ca altfel nu treceai prin atitea si atitea .
Familia ta are nevoie de tine si nu poti sa renunti.
Te rog sa ai grija de tine.
Buna Daniel,
In primul rand vreau sa-ti spun ca mi-e dor de tine si ca sunt convinsa ca ai resursele sa treci peste cosmarul asta.
In al doilea rand, legat de starea ta de epuizare si gol: eu cred ca e absolut normala. E o stare care ne incearca pe toti (pe multi dintre noi pentru lucruri total nesemnificative). In cazul tau starea asta (pe langa faptul ca este mult mai profunda) este justificata si reprezinta o reactie naturala de aparare a mintii care nu mai stie ce are de facut. Sfatul meu este sa nu lupti cu starea asta; las-o sa se manifeste si sa treaca peste tine. Nu te simti vinovat pentru ea – faptul ca ii permiti sa existe nu inseamna ca abandonezi. Las-o sa fie; o sa dispara si sa descoperi dincolo de ea resursele de care ai nevoie. Cand simti ca ai un pic de energie, cauta in jurul tau lucruri care-ti fac placere; dar nu forta. De cele mai multe ori cand fortezi lucurile pe care le cauti se ascund si-ti scapa printre degete. Spre deosebire de minte, corpul tau stie ce are de facut si e in natura lui sa lupte. Mintea se va reconecta si ea, dar in timpul ei.
Nu uita ca ma gandesc la tine cu drag!
Cristina
Bun sfatul; cred că asta și făceam fără să-mi dau seama. Probabil că mintea mea luptă să iasă din ea, că nu-i place deloc, dar corpul poate are nevoie să o mai “trăiască” puțin.
Gandeste-te la cei dragi pe care ii iubesti si care te iubesc la randul lor.
Gandeste-te ca viata lor e mai frumoasa pentru ca tu faci parte din ea.
Lupta si pentru ei. Succes !
Te gandesti la cei dragi, cei care te iubesc si cei langa care vrei sa cresti si sa te faci bine – SI LUPTI! LUPTI! LUPTI! LUPTI!
Nu lasa boala sa te darame psihic, pentru ca psihicul este cheia!
Avem incredere in tine, avem incredere in voi si ne rugam sa te faci bine cat mai curand si sa va intoarceti acasa la lumea de basm care va asteapta cu bratele deschise.
Cu drag,
Raluca
Nu stiu ce e de facut in situatia ta pentru ca e o situatie deosebita.Da stiu ca te iubim atit de mult incit cred ca nu e de geaba.Trebuie cumva,cumva sa fie o portita sa poti merge mai departe si sa poti.Poate rugaciunile noastre ale tuturor sa fie o particica din forta care trebuie sa ajunga la tine si atunci impreuna sa reusesti.
Zile frumoase cu forta necesara sa mergi mai departe ca sigur trebuie.
E greu sa gasesti cuvinte de incurajare pentru cineva deja atat de curajos si puternic ca si tine. Totusi, incearca sa iti umpli gandurile de vise frumoase in care viitorul tau arata asa cum ti-l doresti.
Iti urez sanatate si forta sa megi mai departe!
Cu drag!
In urma cu 10 luni doctorii mi-au zis ca pot avea un cancer si primul lucru la care m-am ginoit ai fost tu si atunci am multumit celui de sus ca raul sa indreptat catre mine si nu catre cei pe care ii iubesc.dupa 5 luni de tortura,prima psihica,eu sunt linistita nu sint bolnava dar in perioada asta mi-am zis mereu eu voi face tot ce trebuie sa fac si am incercat sa-mi tin tot timpu mintea ocupata.Iti doresc tot binele din lume
Mă bucur tare mult că nu ai!
mergi inainte, chiar daca o faci cu pasi mici.
in plus, odata ce ai atins fundul prapastiei, singurul drum e in sus, spre bine!
Am facut si eu tratament pentru leucemie Lal pro B,din noiembrie 2002 pana in februarie 2004. Cu greu am rezistat si cand am terminat tratamentul, am zis ca eu nu mai repet tratamentul pentru nimic si nimeni.Din pacate am facut recadere in octombrie 2005 si am refacut tratamentul cateva luni fara obtinerea remisiei. Apoi mi au schimbat cura(vechiul tratament nu mai functiona)si am intrat in remisie in aprilie 2006.De atunci sunt in remisie completa. Din 2007 locuiesc in Italia si aici mi au propus transplant in 2009 deoarece avusesem acea recadere.
Eu am refuzat transplantul pentru ca nu am avut curaj sa reincep tratamentul.
Inteleg o parte din ceea ce simti. Nu stiu daca as putea sa ti dau sfaturi, pentru ca eu nefacand transplant am insistat pe intarirea sistemului imunitar, am luat suplimente cu ulei de catina si spirulina in perioada tratamentului si continuu si acum. Cred ca tu ai putea sa te autosugestionezi ca esti deja vindecat. Si sa multumesti deja pentru vindecare.
In perioada cea mai dificila a tratamentului eu dormeam foarte mult si am citit cateva carti despre autosugestie. Trebuie sa faci ce zic doctorii, dar nu te alarma.
Eu am reusit sa scap de stresul spitalului (in Romania in 2003 spitalul Coltea era supraaglomerat) si de stresul psihic al incertitudinii, traind zi dupa zi si bucurandu ma cand nu aveam dureri fizice. Mintea se poate controla usor, dupa ce reusesti o sa poti controla si corpul.
Ar trebui sa nu citesti carti de medicina si statistici.
Sper sa te ajute ce ti am scris.
Sanatate multa!
Sanatate multa!
Bună Adriana,
Mulțumesc că mi-ai scris. Cărți de medicină și statistici nu mai citesc de foarte mult timp.
Felicitări că în perioada cea mai grea ai reușit să te autosugestionezi. Am reușit și eu cât de cât să fac asta până acum o vreme. Acum mi-e foarte greu.
Salut Daniel!
S-au scris atât de multe lucruri frumoase aici, nu ştiu ce ar mai fi de adăugat. Dar pentru că avem amândoi aceeaşi pasiune, mi-a venit în minte un citat din Dune:
“Să nu mă tem. Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale. Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Şi, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămâne doar eu.”
Cred ca timp de 2 ani ai auzit toate cuvintele de incurajare, spuse in toate felurile posibile. Acesta este principalul motiv pentru care eu, timp de 2 zile, nu am fost in stare sa iti trimit nici un mesaj.
Tot ce pot sa spun acum e ca nici macar o secunda nu am vrut si nu vreau sa cred ca vei renunta. Cred ca stim toti care este motivul pentru care trebuie sa lupti in continuare: familia ta.
Nu renunta!
am o colega de serviciu – colega de facultate cu voi si asa am ajuns sa aflu povestea ta …roaga-te Daniel, in fiecare zi.
Ce putem face ?Trebuie sa luptam pana la sfarsit si sa speram ca tot chinul asta va duce la ceva bun.Din pacate recidiva dupa transplant mi-a provocat si o mare depresie.E greu sa accepti ca esti din nou bolnav.Mai tanjesc,mai ma marai ,dar oricat de greu este incerc sa ma tarasc asa cum pot si sa mai scot inca o zi de viata in plus.Aftele,sputa m-au devastat zilele astea si nu am reusit sa ma odihnesc bine decat de ieri,dar macar n-am facut febra.
Imi doresc si mie si tie curaj,sanatate si sa ne vedem la un “pahar de vorba” si sa vorbim la trecut de aceasta boala imbecila si parsiva.
Poate cel mai greu in momentele de fata este sa ramai macar “sanatos la cap”.
Buna Denis,
Din cate inteleg de la tine si tu treci printr-o situatie asemanatoare cu ce a lui Daniel. Am si eu o intrebare, daca nu sunt indiscreta: dupa cat timp de la transplant ai facut recadere?
Multa sanatate si putere si tie! Nu trebuie sa-ti pierzi credinta.
Cred că aș putea să ghicesc de ce ai pus această întrebare … ți-aș răspunde eu: fiecare caz în parte e diferit. Am vorbit chiar ieri cu o româncă stabilită în Italia care are 5 ani de la a doua remisie (a recăzut după 1 an de la prima “tură” de tratament care a durat tot vreun an); și care a refuzat să facă transplant atunci când i-au spus medicii italieni acum 2 ani.
Am facut recaderea la aprox 7 luni de la transplant.
Buna Daniel;
Numele meu este Alexandra Mihaela si trec printr-o experienta similara si ma recunosc atat de mult in ceea ce simti tu. La fel ca si tine am alaturi de mine oameni carora le datorez foarte mult…si incerc in fiecare zi sa nu ma gandesc la cum sunt acum ci cum voi fi in viitor. De asemeni , incerc sa nu vad totul ca pe o lupta, asta fiindca intr-o lupta sunt invingatori si invinsi…incerc sa imi asum ceea ce mi se intampla si sa aleg felul in care voi continua…De ex. azi aleg sa ma bucur de faptul ca pot sa fiu alaturi de tine si sper iti aduc putina caldura si un strop de prietenie.
E bine că ai forța să gândești așa, bravo! Mult succes și forța de luptă în continuare.
Acum cativa ani, o colega de-a noastra de la BitDefender mi-a dat o carte. Era o carte in care prezenta povesti ale unor oameni, legate de boli, si facea conexiunea cu “viitorul”. Spunea ca cu cat te gandesti mai mult la viitor, cu atat boala te doboara mai mult. Si dadea exemple de oameni care s-au vindecat atunci cand nu s-au mai gandit la viitor ci s-au concentrat asupra prezentului. Numai despre asta era cartea. Era ciudat. Nu am nici o idee daca era vreun adevar in cartea aia si nu am citit doar cateva astfel de fragmente din ea, dar m-am gandit ca ar fi bine sa-ti spun, poate ca e de ajutor. Cine stie, poate e un sambure de adevar in ea.
In cazul tau, e posibil ca nerabarea ta sa redevii “normal” sa-ti dauneze cumva ? Poate ar trebui sa incerci si “terapia” asta prin care sa incerci din rasputeri uiti/ignori viitorul si sa te concentrezi cumva pe prezent…
Iti doresc ca saptamina care vine,ca timpul care vine sa iti aduca liniste in suflet si forta necesara pentru a merge inainte cu incredere si speranta.Esti puternic si alaturi de oamenii capabili care te inconjoara vei reusi sa dobori monstrul care nu te lasa sa iti traiesti tineretea.Bafta,noroc,curaj si toate urarile de bine l e trimit catre tine si familia ta.
Mulțumesc mult! Și dvs. multă sănătate!
nu stiu cum…dar TREBUIE !