De aseară, din jurul orei 19.00, ora Italiei, Mădălin are un nou sistem imunitar. De la mama lui. Un nou sistem imunitar care își va intra în rol într-o lună și care va șterge orice urmă de boală. Iar peste patru luni ne vom întoarce în țară. Să ne așteptați la aeroport. Deși nu vă promit prea multă atenție, pentru că principalul punct de atracție va fi un puști de 2 ani care va face gălăgie și va striga “Tata”, “Mama”. :) Întelegeți voi.

Și acum pentru ca tot vine Crăciunul, scrisoarea mea către Moș Crăciun.

“Dragă Moș Crăciun,

Anul acesta, de Crăciun, nu îți cer nimic pentru mine. Vreau, în schimb, să îți mulțumesc. Am trăit acest an clipă după clipă, zi dupa zi. Ai scos în calea noastră oameni minunați, care ne-au devenit prieteni. I-ai îndrumat bine, așa că ne-au dat sfaturi nemaipomenite și ne-au împins de la spate când noi n-am mai fi putut să mai înaintăm un centimetru. Ai făcut ca oameni cunoscuți și mai puțin cunoscuți să ne învăluie din toate părțile cu gânduri bune. Ohoo, și echipa asta teribilă de medici, jos pălăria pentru modul în care te-ai jucat cu ea. Da, da și cum ai mai reușit tu să le învârți pe toate ca să-i faci pe toți oamenii ăștia extraordinari din jurul nostru să ne ajute. Yuhuu! Mă cam amețești! Îți mulțumesc pentru fiecare zi din acest an, pentru fiecare gând, pentru fiecare moment de suferință, de neputință, de incertitudine, de cădere, pentru fiecare întrebare și pentru fiecare răspuns. Și câtă tehnică ai când ne pui la încercare răbdarea. Ehee, dar cum altfel am fi putut deveni ce suntem astăzi?

Crăciun Fericit, dragă Moș Crăciun, și ai grijă de ei, de toți. Joacă-te cu ei cum te-ai jucat și până acum. Pentru că o faci bine. Și te iubesc pentru că îi iubesti!

Te îmbrățisez cu mult drag,
Raluca

PS: Și fii liniștit, la anul pe vremea asta nu o să te mai dezamagesc. Voi avea o listă lungă de dorințe, în special, pentru mine! :D

Sus să avem inimile!


25 comentarii on Un nou început

  1. Cristina spune:

    Va doresc multa multa sanatate si viata lunga impreuna! Sarbatori fericite!

  2. cris spune:

    Sanatate multa si putere sa treceti cu bine de perioada de dupa operatie! Craciun fericit!

  3. ruxa spune:

    sus inimile! si, da, aeroport, sa traiti! cu vladut capitan! :)
    va imbratisez cu drag si multe multe ganduri bune!

  4. Silvia spune:

    CRACIUN FERICIT !!!
    Viata lunga impreuna cu sanatate maxima !!!
    VA IMBRATISEZ CU MULT DRAG !!!

  5. Anka spune:

    Patru luni trec repede. O sa fim la aeroport sa va intampinam. Aveti grija de voi si sa nu-l dezamagesti pe Mos Craciun.

  6. Manu spune:

    Craciun fericit si sa fie intr-un ceas bun transplantul!
    Am reusit si eu sa ies din spital si sa petrec sarbatorile cu familia.

  7. Monica spune:

    Sa dea Dumnezeu ca Mosul sa va aduca cadoul mult asteptat si dorit.
    Cu toata dragostea,

    Monica

  8. Raluca spune:

    Dragii mei, fie ca Mos Craciun sa primeasca scrisoarea cu regim prioritar:D

    Sunt sigura ca Doamne Doamne asculta toate rugaciunile noastre si ne este alaturi!

    Va imbratisez cu drag! Craciun fericit si luminos va doresc!
    Aveti grija de voi!
    Raluca

  9. Andreea spune:

    Bravo! Bravo! Bravo! Ma bucura enorm optimismul pe care il arati si sunt convinsa ca totul va merge bine de acum inainte! Asta e atitudinea care invinge orice! Sunt sigura ca si Madalin este la fel! Va pup si va imbratisez cu drag!

    PS. Pun si eu in scrisoare mea catre Mos Craciun sa va aduca sanatate si liniste!

  10. Laura spune:

    Craciun fericit! Multa sanatate si putere de a continua aceasta lupta!
    Fie ca noul an sa ne aduca tuturor numai realizari!
    Sarbatori cat mai luminate!

  11. Draguta spune:

    Mi-as dori sa va pot imbratisa inaite de a zbura catre puiul vostru drag.Mos Craciun sa va umple inimile de speranta iar anul care vine sa va aduca sanatate si multumire in suflet.Ginduri bune pentru familia voastra si sa treceti cit mai usor peste perioada care urmeaza.

  12. micutta spune:

    E vremea colindelor, vremea bucuriei, cand minunea nasterii Mantuitorului IISUS cuprinde sufletele si le innobileaza. In aceasta zi Sfanta de CRACIUN, sa pastram gandurile bune si frumusetea sufletului ce straluceste in fiecare dintre noi. Fie ca Magia Sarbatorilor de iarna, cu zvon de cantece si clopotei, sa aduca fericire, sanatate si bunastare in caminul voastru.

    CRACIUN FERICIT !!!

  13. Adi Pircalabu spune:

    Craciun fericit si de la mine, aveti incredere in puterile proprii si cautati bucuria in cei de langa voi. Numai bine :)

  14. martin spune:

    Craciun fericit, sa va aduca bunul Dumnezeu tot ce aveti nevoie!
    Imi doresc ca magia Sarbatorilor sa va invaluiasca si sa va aduca multa lumina, pace, curaj si multe bucurii.Multa sanatate tuturor!

  15. Ofelia spune:

    Doamne, ma bucur mult! Minunate vesti!
    Recuperare usoara, multa sanatate!
    Toate visele sa vi se implineasca! Sarbatori cu bucurie sfanta si binecuvantari!

  16. CS spune:

    Domnul Isus s-a nascut in ieslea de la Betleem. Sa aveti speranta si lumina calauzitoare in sufletele voastre. Sanatate multa!

  17. Lena spune:

    Imi pare bine ca aveti vesti bune. O mica observatie as face pentru Raluca, scrisoarea este adresata lui mos Craciun sau lui Iisus Hristos? Pentru ca mos Craciun este un personaj mai mult sau mai putin inventat si folosit la maxim in scopuri comerciale, pe cand Hristos este Dumnezeu Cuvantul Intrupat, care ne-a spus ca daca am avea credinta cat un bob de mustar, am muta si muntii din loc. Nu vreau sa dau aici predici, iertare daca se intelege asa ceva, dar daca vreti sa ii dati lui Daniel tot ajutorul posibil, nu ar mai trebui sa cochetati cu mos Craciun ci sa ii cereti ajutorul direct Stapanului tuturor, care se jertfeste pentru noi in fiecare Liturghie. Tainele Bisericii, Spovedania, Impartasania, Maslul, sunt atatea ajutoare si daruri dumnezeisti care i se dau omului si acesta nici nu le baga in seama. Stiu ca familia voastra a trecut si trece prin momente grele. Pana nu ne intoarcem pe deplin la Hristos, tot o sa primim bobarnace. Cine ne-a facut, stie cel mai bine cum sa ne repare si de ce daruri avem nevoie. Lui Dumnezeu trebuie sa ii scriem, nu personajelor comerciale. Uitati scrisoarea unui baiat ce a devenit apoi sfant si mare vindecator de cancer, Sfantul Nectarie: http://www.razbointrucuvant.ro.....catre-cer/

  18. Marieta spune:

    La mulţi ani Daniel, te aşteptăm acasă

  19. Maria spune:

    La multi ani !
    Va doresc sanatate si va asteptam acasa cu drag!

  20. Silvia Ginfalean spune:

    Anul nou sa va aduca multa sanatate si multa bucurie.La multi ani!

  21. Horia spune:

    La multi ani! Un nou an cu muuuuulta sanatate si fara urma de boala, de orice fel ar fi ea!

  22. micutta spune:

    Sufletul tau sa vibreze in armonie si pace, iubirea sa te primeasca in bratele-i pline de caldura si duiosie, iar norocul sa te urmeze oriunde… Anul ce a venit sa te ajute sa descoperi minunea unei vieti implinite…
    La Multi Ani!

  23. Laura spune:

    La multi ani! Noul an sa va aduca numai impliniri si multa multa sanatate!!!

  24. diana spune:

    Dumnezeu sa va ajute si sa fie cu voi tot timpul!Va admir foarte mult!

Lasă un răspuns

*