Poliția din New Delhi are un cont de Facebook unde se pot raporta șoferii care încalcă regulile. De exemplu cetățeanul vede un X5 parcat pe carosabil. Face o poză cu telefonul din dotare si o trimite pe contul poliției. Care vine și-l amendeaza pe respectivul. Și, ca să-l citez pe lt. Aldo Raine: ” business is a-boomin’ ” in ceea ce privește raportările.
Zilele trecute căutam un loc de parcare prin centrul Bucureștiul. Locurile libere de pe str. Academiei erau ocupate de niște lăzi supravegheate de un personaj destul de dubios, care nu semăna a agent de taxare. Dacă aveam un telefon potrivit si eram in New Delhi aș fi isprăvit in maxim 1 minut raportarea catre poliție.
Nici o forță de poliție din lume nu are efectivele necesare acoperirii întregului teritoriu. Așadar, de ce nu ar folosi și Poliția noastră mijloacele moderne de comunicare pentru a-și mări efectivele cu sute sau mii de perechi de ochi? Ar putea construi o hartă în timp real a evenimentelor, mult mai bogată decât cea pe care o au acum. Bineînțeles că pot exista și abuzuri, rapoarte rău-intenționate. Dar cred că se poate trece cu ușurință peste ele, atâta vreme cât poliția nu ia nici o măsura până nu vine un agent la fața locului și rețelele sociale cele mai populare permit mai greu anonimitatea.
Facebook Police. I like that
e cale luuuunga pana acolo! ai incercat vreodata sa raportezi unui politist un sofer indisciplinat? eu am incercat sa raportez 200, ma rog 194 ca sa fiu foarte exacta – pe care i-am trecut pe o lista intr-un drum de 5 ore de la Alexandria la Bucuresti (adica 90 de km). Primul politist intalnit dupa un astfel de cosmar a fost la Bragadiru si mi-a comunicat foarte ferm ca el nu poate sa ia lista ca nu stie ce sa faca cu ea!!!!! Sa-ti mai zic ce fata a facut cand l-am intrebat daca are unde sa descarce pozele si filmele cu indisciplinatii?????
Pai nu prea avea cum sa constate. Si in general incalcarile de genul asta nu pot fi dovdedite. O fotografie facuta de tine nu e considerata proba. Dar raman multe altele de genul parcari, locuri de parcare ocupate de diversi dubiosi. Chiar si soferii indisciplinati din oras pot fi la un moment dat urmariti, pentru ca atunci cand au multe raportari li se cunoaste traseul.
Mai degraba Police on Facebook
exista un numar cu 0800… tot vedeam pe o masina parcata in apropierea zonei unde locuiam acum vreo 3 ani… dar cum nu ma pasioneaza sofatul, nu l-am notat. Pe sticker scria asa: “Sofer indisciplinat in trafic? 0800(si nu stiu continuarea)”
Eu tot cred ca o poza facuta cu telefonul si pusa pe Facebook iti ia mai mult mai putin timp. Plus ca, in cazul raportarilor continand si locatia, se pot face automat harti real-time cu zonele fierbinti cel putin.
Pana la urma cred ca asta e cea mai fezabila solutie: nu prea il ajuta pe politist ca ai raportat tu un indisciplinat pentru e destul de greu sa-l urmareasca dupa aceea ca sa-i prinda alta miscare gresita pentru a-l amenda. E mai eficient sa actioneze in zonele fierbinti; cei mai predispusi sa incalce legea o vor face cu siguranta in zonele respective.
multa sanatate
Atentie la BV-88-DSM, Skoda Octavia Break!!! Soferul nu respecta nicio regula de circulatie!!! Este pericol public!!!