La întrebarea pe care mi-au pus-o multe persoane și la care eu am răspuns cu un zâmbet larg …
Cunoștințele mele în domeniul științelor politice sunt practic egale cu zero. Totuși îndrăznesc să recomand câteva viziuni despre stat, care m-au entuziasmat și pus pe gânduri în egală masură. Pornesc cu certopia foarte interesantă a lui Mihnea Măruță despre un viitor îndepărtat, trec la viitorul apropiat prin viziunea lui David Cameron despre schimbare prin “externalizarea” serviciilor non-eșențiale [...]
Steve Jobs nu mai necesită introducere. Nu știu dacă sunt sau nu fan Apple, dar omul are niște povești de viață uimitoare. Printre altele, a fost diagnosticat cu cancer pancreatic, iar medicii i-au spus în primă fază că e formă incurabilă și că mai mare maxim 6 luni de trăit. Povestea se găsește într-un discurs [...]
Discutam cu cineva cu pregătire medicală, dar preocupări dintre cele mai diverse și interesante, despre orgoliu profesional și importanța echipei: – Daniel, orgoliul profesional există oriunde, mai ales în cazul medicilor, dar până la un punct. Acum câțiva ani am avut ocazia să vizitez o clinică din SUA (sau Europa de Vest, nu-mi mai aduc [...]
Cele mai comentate