Și a trecut un an – Partea a doua

La implinirea unui an de la transplant, am decis că e timpul sa îl însoțesc și eu pe Mădălin la Milano la controlul periodic, mai ales că băiețelul nostru a implinit un an și am putut să-l las fără probleme cu bunicii.
Nu o să vă povestesc despre orașul Milano, pentru că este mai puțin important; ci despre spital și ce am gasit acolo:

1. Un spital imens undeva la marginea orașului.
2. Organizare. O sală de așteptare foarte mare. Multe scaune pe care oamenii pot să se odihnească în timp ce iși asteaptă rândul la numărul mare de ghișee. Ghișee care funcționează pe baza unui număr de ordine. Așadar, nimeni nu se inghesuie.
3. Doctori tineri. Asta mă frapează. Investesc foarte mult, se pare, în oamenii tineri.
4. Deși spital, în ambulatorul de hematologie, doctorii, indiferent de vârstă își salută pacienții: “Ciao”. E o atmosferă degajată.
5. Luni, Mădălin merge la vizita medicala la o doctoriță tânără. Cum problemele pe care le are sunt totuși minore, vizita decurge repede. O durere la mușchii abdominali îl face ca miercuri să meargă din nou la control. Vizita medicală este cu o dcotoriță tânără cu ceva mai multă experiență pe partea de articulații și muschi. Interesant este că este chemată și doctorița de luni să ia parte la noul control pentru a învăța. Amândouă împreună cu șeful secției se sfătuiesc, dupa control, în privința tratamentului pe care ar trebui să-l urmeze Mădălin. Într-un cuvânt, ECHIPA.

Un schimb de replici între mine și Mădălin:

Eu: “Pentru mine tot spital e, indiferent cum arată spitalul și cum sunt doctorii. Tot oameni bolnavi vin.”

El: “Depinde de percepție. Pentru mine nu e un loc unde vin oameni bolnavi, ci un loc de unde pleacă oameni sănătoși.”

Concluzia mea: din păcate, sistemul nostru sanitar este la ani lumină distanță de ceea ce am vazut acolo. Poate nepoților noștri să li se ofere șansa să aibă parte de un astfel de nivel al serviciilor medicale.

Sănătate multă!

Raluca