Astăzi am fost externat din spital, după cel mai dur tratament chimioterapeutic de până acum, în ceea ce privește efectele secundare, care au fost destule și puternice. În mod îmbucurător, măduvă mea cea nouă și-a revenit spectaculos, ca și întreg organismul de altfel, analizele de sânge de azi fiind destul de aproapiate de cele ale unui om perfect sănătos. Rămâne problema cu ochiul care mă sâcâie foarte tare, dar parcă și aici se întrezăresc ceva semne de revenire.
Săptămâna viitoare urmează niște analize foarte importante ale măduvei și lichidului cefalorahidian, în urma cărora medicii vor decide ce terapie urmează. Până atunci, sper să simt că ochiul meu evoluează spre bine.
Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile bune!
Madalin, nici nu sti cat ma bucur sa citesc vestile astea bune! Imi doresc ca de acum incolo sa fie numai vesti bune. Ramaneti in Milano in saptamanile urmatoare?
Eu o să fiu “afară” cam două săptămâni cred. După care foarte probabil intru din nou pentru o lună. Raluca o să vină în România duminică pentru vreo 10 zile.
Te admir pentru curajul cu care infrunti situatia asta. Asteptam vesti bune in continuare!
Ma bucur foarte mult pentru vestile bune,iti doresc sa ai vointa si putere mai departe ,esti pe maini bune si acest lucru este foarte important .
Yeiiiiiiiiiiiii! Ma bucur foarte mult sa primesc vestile astea bune! Yupiiiiiiiiiii! Cand va intoarceti facem dansul bucuriei! ta da ta da ta da!
Bravo si va tin pumnii in continuare!
Va imbratisez tare tare tare,
Raluca
Sanatate si putere sa le treci pe toate !
Felicitari Daniel! Dumenzeu sa va ajute si sa va dea puterea sa treceti peste toate cu bine!
Cum a este prima zi “afara”???Asteptam cu nerabdare sa ne spui cum te simti astazi si sa gasesti suficienta putere sa vb cu noi in fiecare zi.Astept vesti bune .
Cat de mult am asteptat aceste vesti!!!! Ma bucur enorm si sa fie acesta pasul cel mai important spre viata buna pe care o meriti! Sanatate!
stiam ca o sa fie bine! cu gandul alaturi de voi!
Iti doresc multa sanatate! Sa nu renunti sa lupti! Suntem alaturi de tine…
Nu a fost zi in care sa nu-ti deschid blog-ul sa vad daca sunt noutati si iata ca vestile bune au venit. Fii tare in continuare! Noi iti suntem alaturi. Multa sanatate si putere!
Ne bucuram de vesti! Dumnezeu sa fie cu tine si sa te ocroteasca!
Suntem alaturi de tine cu toate gindurile noastre bune.Asteptam vesti !
Mulțumesc tuturor pentru încurajări si gândurile bune!
O veste buna venita dupa destula asteptare.
Fii tare in continuare! Vladut merita toate eforturile! MUUULTA SANATATE!
Ne bucuram pentru vestile bune !
Lupta in continuare Daniel, suntem alaturi de tine !
Ne gindim tot timpul la tine si vreau sa-ti spun ca trebuie sa invingi si sa reusesti pentru noi toti.Fii te rog exemplul de care avem cu toti.
Astept vesti bune si informatii ca totul este OK.O zi buna si multa putere sa poti merge mai departe.
In fiecare zi astept sa ne spui ceva.Sper din tot sufletul ca esti puternic,ca lupti si ca o sa reusesti sa vb si cu noi.Sanatate si putere multa!
Daniel, asteptam vesti cat mai bune de la tine si cat mai curand. Sa-ti dea Dumnezeu multa putere si sa nu uiti ca noi toti ne gandim mereu la tine. Fii tare in continuare!
In ziua Inaltarii Domnului iti doresc sa fii sanatos si puternic sa putem vorbi si cind vii acasa sa ne si cunoastem.
Santate si putere sa poti face totul pentru tine si familia ta!
Hristos s-a Inaltat!