scriam zilele trecute ca s-a limpezit sufletul. azi am simtit ca s-a limpezit si dorul.
mi-era dor de tine si iti simteam lipsa acut atunci cand imi era greu. stiu, era egoist din partea mea. in clipele acelea te-as fi vrut alaturi ca sa ma pot baza si pe tine. altfel, cand nu-mi era greu nu vroiam sa ma gandesc.
dar azi nu a mai fost asa. m-a palit brusc, neanuntat. am stat ce am stat la birou, dar la un moment dat am cedat. ceva m-a chemat in singurul loc din bucuresti unde simt ca sunt mai aproape de tine. culmea, e prin centru, dar e asa de liniste.
nu mai fusesem demult. alergam ba in dreapta, ba in stanga. nu-mi faceam timp si pentru tine.
de fapt acel ceva care m-a chemat cred ca ai fost tu. m-ai facut sa-mi fac timp. doua ore de stat cu tine in liniste.
nu era nimic care sa ma framante, care sa ma darame, sa strig de ce nu esti aici.
de-aia zic ca s-a ivit un dor limpede, pur, fara incrancenare. si cate imagini s-au derulat… mai tii minte asta:
si am tacut ore in sir… (de s-a speriat lumea, iertare pentru asta).
dar m-a scos vladut din tacere, ca na a facut o boacana. cred ca i-ai soptit la ureche: “ai grija ca maica-ta iar a intrat in “silenzio stampa” . te cred in stare. ce atata tacere.
