Casa pe care am început-o acum 1 an, împreună cu soția, se află într-o fază avansată. Mă gândeam să încep să povestesc ce înseamnă să-ți construiești o casă pe cont propriu, ce presupune fiecare fază în parte, probleme de care m-am lovit și soluții pentru rezolvarea lor.
Dilema mea este dacă am cui sa povestesc. Dacă e cineva interesat, să ridice mâna, ca să știu dacă merită sa ma apuc.
Până una-alta, o să zic de ce merită să-ți faci casă și la ce să te gândești inainte. Menționez că vorbesc de cazul unui om normal, care nu câștigă atât de mult încât să-și permită o casă in interiorul orașului.

De ce merită?

Pentru că poți să o faci asa cum visezi.
Pentru că piața imobiliară a fost a speculatorilor și nu va scapa prea curand de ei. Din ce am mai auzit și văzut, majoritatea ansamblurilor rezidențiale sunt facute cu gândul aproape exclusiv la profit. Și s-au scos profituri uriașe.Tragedia este că neglijența, în cazul unei case, se vede dupa ani întregi. Cum? Dacă structura nu e bine facută, la un cutremur mai mare s-ar putea sa ai suprize. Daca țevile sunt din materiale calitativ inferioare, te trezești ca după 5-10 ani dai gresia și parchetul la o parte și spargi stratul de beton de sub ele ca să înlocuiești țevile cu ceva mai bun. Și după aia le pui pe toate la loc. Dacă ai montate (la repezeala) cele mai ieftine geamuri, te trezești cu o factura la încălzire de 2 ori mai mare decât te așteptai. Dacă ai cea mai ieftină centrala termică, te trezești în mijlocul iernii fără căldură. Și multe altele. După ce că te-ai împrumutat la bancă pe 20 de ani, te poți trezi că trebuie să mai scoți o groază de bani din buzunar când ți-era lumea mai dragă.
Pentru că, prețul unei case facute cu cap (exclusiv terenul) este, chiar și în acest moment de criză, aproximativ egal cu cel al unui apartament de 2-3 camere într-un bloc nou.
Pentru că atunci când cumperi o locuință faci o investiție pe zeci de ani. Și vrei să iasă bine de la început, ca să-ți fie ușor să o întreții.
Pentru că poți să ai și o mică grădină.
Pentru că ai un grad de confort mai mare.

La ce să te gândești înainte să te iei de treaba asta.

Nu lua în calcul varianta casei în afara orașului dacă îți displace profund lipsa asfaltului și a canlizării din aproape toate zonele din jurul orașelor mari. Și a magazinului din colț unde te duci la 12 noaptea dacă s-a terminat berea. Dacă a sta în apropierea punctelor fierbinți din oraș este esențial pentru tine, atunci poate nu merită să faci pasul ăsta.
Vor fi multe probleme de rezolvat, multe decizii de luat si multe locuri in care trebuie sa ajungi și multe persoane cu care va trebuie sa vorbești și să negociezi. Unei persoane fară multă voință și energie îi va fi aproape imposibil să reușească. Dacă contacul cu autoritățile de tot felul și lucrurile rezolvate la mica înțelegere te dezgustă, mai gândește-te.
Când te gândești să iei un teren, trebuie să te gândești foarte bine la infrastructura din zonă. Pe un orizont de timp de 10 ani.
Sigur mai sunt și alte aspecte de luat în calcul. Deocamdata pe-astea le am în minte.


7 comentarii on De ce sa-ti construiesti propria casa?

  1. Alexandru spune:

    E un trade-off la care, într-adevăr, merită să te gândești:
    Avantaje:
    - ai locul așa cum ți l-ai dorit
    - ai calitatea pe care ți-ai dorit-o
    - costurile pe hârtie sunt mai avantajoase decât cele de achiziționare a unui apartament nou.
    Dezavantaje:
    - Cat timp durează proiectul (cel puțin 2 ani), ești nevoit să lucrezi la 125% din capacitate. Vei avea mult mai puțin timp pentru job-ul care, la rece judecând, îți oferă chiar mijloacele întreținerii acestui proiect.
    - Vei fi mult mai lipsit de flexibilitate: timpul petrecut zilnic pe drum dus-întors până la muncă va depinde de unde o să lucrezi.

    Chestia asta cu flexibilitatea cred că mă face să scriu mult prea mult, și nu e acum momentul.

  2. Martin spune:

    Legat de flexibilitate, atat timp cat ai o gara si un tren care sa faca legatura cu centrul orasului atunci nu ar fi o problema. Intra treaba asta in previziunea pe urmatorii 10 ani?

  3. Sim spune:

    E delicat, eu intotdeauna am avut ideea ca e mai bine la apartament, dar in ultimul timp din ce in ce mai multi colegi/prieteni isi iau terenuri de casa. Asa ca m-am documentat un pic si am gasit ceva care sa ma impulsioneze. http://www.stardome.ro/galerie.html Casele astea sunt cel putin dementiale. Asa ca acum imi caut loc de casa :D

  4. dan spune:

    Evident ca sunt avantaje si dezavantaje apartament/casa.
    Da, casele alea sunt foarte tari. N-as vrea sa-ti stric entuziasmul, dar cu cat o casa e mai complicata ca si structura cu atat costa mai mult per ansamblu

  5. Radu spune:

    Chiar acum am si eu aceasi dilema, te rog povesteste mai departe cum a decurs proiectul, pentru ca se pare ca genul asta de pareri cam lipsesc de pe net.

    Mersi anticipat!

  6. corpodean mihai spune:

    cum a decurs proiectul? eu as vrea sa-mi fac un duplex cu un prieten din copilarie (dar sa nu fie nimic la comun)si as vrea sa stiu daca merita? ar costa mai mult decat un apartament cu 3 camere?

    • Daniel Răduță spune:

      Raspunsul e ca depinde cu cine-l faci si cat iti cere. Dar in mod normal ar trebui sa coste (fara teren) la cheie cel mult cat un apartament de 3 camere (tot la cheie).
      Te sfatuiesc sa contactezi o firma sau un constructor care sa-ti dea un deviz.

Lasă un răspuns

*