Ce inseamna chimioterapia

Desi sunt abia la inceput de drum, o sa risc sa scriu despre cum am trait eu chimioterapia si tratamentul leucemiei in general, atentionat fiind de prieteni ca nu mai vad activitate pe blog si inspirat de o carte pe care am inceput sa o citesc ieri (multumesc Alina).
Pe scurt, nu e atat de rau. Afirmatia asta o sa starneasca reactii de indignare din partea multora din cei care au trecut prin tot tratamentul (care dureaza 4-6 luni sau mai mult) si probabil or sa zica “stai ca vezi tu cum o sa fie dupa cateva cicluri”. Si au dreptate in felul lor. Dar eu m-as adresa mai mult celor care sunt la inceput cu asemenea tratamente si, asa cum eram si eu dupa primirea diagnosticului, sunt probabil derutati, confuzi si speriati.
De ce nu n-a fost atat de rau? Din mai multe motive: tratamentul meu presupune in general doze moderate, fractionate pe mai multe zile; se pare ca am un organism destul de rezistent (cel putin deocamdata); am reusit pana acum sa trec peste toate neplacerile si sa vad partea plina a paharului. Parca si aud: “care-o fi aia”?
Sa incepem cu inceputul. Primesti diagnosticul; cum ai putea reactiona? Normal ca te sperie; esti confuz; ce-am facut ca sa merit asta?; etc; etc. Dupa care te linistesti putin si incepi sa gandesti mai la rece. Medicul iti spune ce optiuni ai… una singura in cele mai mult cazuri: chimioterapie! Iti doresti in momentul ala sa inveti medicina in cateva zile. Si primul pas, cel putin in cazul unuia care foloseste internetul in fiecare zi, e sa-l rascolesti in cautare de informatii. Peste putin timp ar trebui sa ajungi la concluzia ca nu poti ajunge in cateva zile la nivelul de cunostinte al cuiva care a invatat teorie 6 ani si a practicat-o inca 5-10. Ce poti sa faci e sa ai o idee despre boala ta si despre optiunile de tratament disponibile. Care tratament, in cazul leucemiei si probabil a majoritatii cancerelor, inseamna in prima faza chimioterapie; nu exista alta optiune; ma rog, as putea mentiona leacuri naturiste si alte metode alternative. Poate merita incercate in cazul unui cancer in faza incipienta. Dar nu cred ca vrei sa risti daca ai leucemie acuta care, netratata, in 2-3 luni de la izbucnire (nu de la diagnosticare) te duce la sf. Petru sa-i spui ce bancuri noi au mai aparut pe Pamant (ca poate n-o fi si el omniscient ca Dumnezeu). Poti sa mai ceri 1-2 pareri din alte parti. E foarte indicat sa intrebi medicul si nu numai pe el daca in spitalul in care esti poti beneficia de tratament corespunzator.
Acum stii ca TREBUIE sa faci chimioterapie. Cu ce stare de spirit mergi mai departe? Ai de ales: ori cu una negativa (gandindu-te la cat de rea e chimioterapia si la faptul ca totusi nu sunt sanse 100% sa te faci bine) sau cu una pozitiva (gandindu-te ca te vei face bine si ca trebuie sa treci peste orice). O stare de spirit pozitiva se poate instala mult mai usor cand gasesti niste motive bune pentru care boala merita invinsa. Sunt convins ca fiecare poate gasi nu unul ci zeci de motive. Pana si personalul medical si cativa prieteni cu pregatire medicala mi-au spus ca gandirea pozitiva conteaza foarte mult in procesul de vindercare. Pe de alta parte, citez din cartea mentionata la inceput, “psihologii si medicii au demonstrat stiintific ca depresia duce la scaderea semnificativa a imunitatii, a energiei si a bunei functionari a organismului in general”.
Deci cum vrei sa treci printr-un tratament foarte solicitant pentru organism? Il ajuti sa-ti afecteze si mai mult organismul si psihicul sau dimpotriva?
Eu am avut norocul sa gasesc foarte multe motive care sa ma faca sa gandesc pozitiv; majoritatea se intruchipeaza in persoane apropiate care mi-au oferit un suport extraordinar.
Totusi tratamentul cu chimioterapie nu e deloc usor. Am avut pana acum 2 cure: una mai usoara, la inceput, cand eram oricum afectat serios de boala, care culmea, nu mi-a dat nici un efect secundar gen greata, voma. A doua cura, mai intensa, desi am inceput-o intr-o forma mult mai buna decat pe prima, a inceput sa ma afecteze din a 3-a zi. Oboseala combinata cu o stare de greata permanenta, care deveneau din ce in ce mai agasante si-mi dadeau o stare de disconfort din ce mai mare. Nu prea puteam sa mai beau nici apa din cauza asta. Stare peste care nu am fost in stare sa trec pentru a reveni la preocuparile care tineau de viata mea normala de zi cu zi (vorbit cu prietenii pe mess, citit articole interesante pe net, citit o carte, ascultat muzica). Noroc cu Seinfeld! Acuma, partile bune: de unde pana atunci aveam insomnii din cauza medicamentelor, oboseala m-a facut sa dorm 8-9 pe noapte; desi aveam greata permanent, am putut sa mananc aproape orice fara sa vars; am descoperit si eu combinatia de succes apa plata cu lamaie (care-ti cam ia greata).
Chimioterapia inseamna perfuzii … multe. Sunt la a 6-a branula (un tub din plastic subtire care se tine in vena pana atatea zile cat vena poate ingurgita perfuzii) intr-o luna jumate, o vena mi s-a blocat la un moment dat si medicamentul acela toxic a invadat regiunea. Nu e totusi nimic grav, e posibil ca vena aia sa sufere avarii permanente totusi. Eu sper sa se repare complet. Mai inseamna injectii cam jumatate din perioada de tratament. Mai inseamna punctii, adica tot un fel de injectii (in coloana vertebrala si in maduva osoasa undeva in sold) la fiecare 3-4 saptamani. Punctii care, facute de mana sigura a medicului nu sunt cine stie ce, dar inca nu m-am obisnuit cu idee in sine si inca am o stare de neliniste in ziua cand trebuie sa le fac. Dar ce pot sa fac? Sa las starile negative, care apar inerent, sa ma copleseasca? La ce mi-ar folosi? Daca as fi incordat si stresat in timpul injectiilor si insertiilor de branule, vena ar avea de suferit, as avea dureri si alte efecte, personalul medical ar trebui sa ma intepe in locuri mai dureroase si tot eu as avea de suferit. Daca principala mea preocupare in timpul punctiei n-ar fi sa incerc sa ma gandesc sau sa vorbesc cu medicul despre lucruri care n-au nici o legatura cu ea, as fi incordat si probabil punctia ar esua sau mai rau, m-as trezi cu cine stie ce stricaciune pe la coloana vertebrala! Si nu vreau asta !!!
Deci per total, nu e asa rau! Iata, dupa o saptamana de la a doua cura de citostatice (care a durat 5 zile) sunt acasa si conduc singur masina pana al spital pentru doza de cortizon. E incredibil cat de mult m-a putut bucura acest gest absolut banal inainte de boala, de a conduce masina.

In final, as vrea sa relatez pe scurt doua cazuri de oameni care au trecut prin asta si care pe mine m-au inspirat teribil de mult in a avea o atitudine pozitiva.
Unul e al unei doamne cu care corespondez, care acum 10 ani a avut si ea leucemie. A facut tratament chimio aproape 2 ani, in Romania, Germania, Italia, a fost paralizata, a fost in coma, a facut intr-un final transplant de maduva. Rezultatul: in acest moment e un om normal care se implica intens in imbunatatirea conditiilor de tratament ale leucemiei in Romania. Nici nu pot sa-mi imaginez ce tarie de caracter iti trebuie ca sa treci peste asta.
Al doilea e cazul celebrului Lance Armstrong, care a suferit de cancer testicular, extins la plamani si creier, si caruia medicii i-au dat o prognoza mai degraba negativa. A suferit tratament extensiv chimioterapeutic, operatii si … peste cativa ani a iesit al 3-a in Turul Frantei !!! Iata un citat din cartea lui, “Every second counts”:
Poti modifica prin intermediul mintii tale orice experienta, depinde de tine sa stabilesti calitatea fiecarui moment. Concentrarea si convingerea pot face ca pana si chimioterapia, oricat de dureroasa ar fi, sa devina experienta pozitiva. E nevoie de exercitiu, dar e posibil. Obisnuiam sa-mi spun, cand vomam sau cand ma ardea atat de tare cand urinam, ca senzatia aceea era a cancerului care-mi parasea trupul. Il dadeam afara prin urina, prin voma, prin tuse.