Nu a fost deloc ușor. A fost greu, chiar foarte greu. Și este in continuare. Lupta nu s-a incheiat la ieșirea din spitalul italian, ci a continuat și continuă și acum.
Pentru Mădălin, e o luptă continuă cu stările de oboseală în încercarea de a se reface, cu rigiditatea articulațiilor din cauza GVHD (graft versus host disease), cu durerile musculare, cu numărul de kg care nu vrea în ruptul capului să crească.
Pentru mine e o luptă cu propria persoana în încercarea de a fi eu cârmaciul bărcii noastre, e o luptă cu gândurile, cu frica, cu frustrările. Orice durere de mușchi, orice articulație rigidă, orice grad în plus la temperatura normala a corpului, orice problemă, în general, care înainte părea neînsemnată, este acum amplificată de cateva ori. Și nu e simplu.
Inima mea e mult mai grea acum, sigur nu mai cântarește 200-300g. S-a încărcat cu multe neliniști, temeri, dar și cu bucurii și multă speranță.
Nu vreau să sune deprimant ceea ce am scris. Este realitatea. O realitate din care fac parte și bucuriile și emotiile pe care le trăim zi de zi alaturi de băiețelul nostru. O plimbare în parc, un zâmbet sincer și o îmbrățișare de copil ne fac să mergem mai departe.
E bine că am ajuns până aici și chiar de va fi greu în continuare, important e sa fim sanatoși.
Sănatate multă tuturor.
Raluca
Va dorim multa sanatate si multa putere!
Multumim!
Multă sănătate și lui Răzvan.