Update: Inmormantarea va avea loc la Lunca Frumoasa, jud Buzau, sambata, la ora 13.00.
Miercuri spre pranz vom ajunge in tara. Ne vom opri la Biserica Sfanta Maria, Strada Iani Buzoiani 2, București, din parcul Regina Maria.
Miercuri la ora 18.00 va avea loc la biserica Sfanta Maria o slujba religioasa.
Joi, dupa pranz, vom pleca spre Buzau. Inmormantarea va avea loc la Lunca Frumoasa, jud Buzau, sambata (voi reveni in ceea ce priveste ora).
E mesajul lui catre mine si catre voi toti.
In ultima saptamana, de cate ori am vorbit, Madalin mi-a zis mai mult ca oricand sa ma bucur de viata.
As mai adauga: Imbratisati viata si lasati-o sa va imbratiseze. Iubiti-o azi si maine, dar mai ales azi, pentru ca de ziua de maine nu sunteti siguri. Luati cu ambele maini ce va ofera si oferiti la randu-va. Pretuiti-o. Este cel mai minunat dar pe care il primim vreodata.
Nu e loc acum de furie, de intrebari cu “de ce”. Le-am pus si noi vreme de aproape 3 ani, uneori mai mult, alteori mai putin. E loc de Dumnezeu, de liniste si de acceptare. Intr-o cursa nebuna, cel putin nebuna in sufletul meu, cand si avionul parea ca se misca cu viteza melcului, iar taxi-ul de la aeroport la spital chiar statea pe loc, Dumnezeu ne-a aratat din nou clar ca ne iubeste. Si ne-a lasat ragaz cateva zeci de minute sa putem rememora inca o data, zambind, clipe minunate pe care le-am trait impreuna timp de 12 ani.
12 ani. E mult, e putin? Ce conteaza! Ce e mult si ce e putin? E atat cat e! Si a fost minunat! Eu una sunt recunoscatoare pentru acesti ani. Pentru ca am iubit si am fost iubita din tot sufletul. Pentru ca am avut alaturi un om extraordinar, care a iubit viata nespus. Sunt recunoscatoare pentru ca Dumnezeu mi-a ascultat ruga ca fiul nostru sa semene cu tatal lui, fara sa stiu ce va urma. Va sunt recunoscatoare voua pentru ca prin solidaritatea voastra ne-ati oferit un ragaz sa strangem amintiri in trei: botezul, plimbarile lungi pe malul marii in prag de toamna, Craciunul din 2010 cu miros de cozonac in casa si brad impodobit.
Cu toata tristetea din suflet, cu tot dorul de el, dar cu acceptarea voii lui Dumnezeu, va spun ca o sa ma bucur de viata. Cel putin o sa incerc. Incet, incet voi reusi. Si cand voi reusi, o sa ma bucur dublu, purtandu-l si pe Madalin in suflet, gandindu-ma si la lucrurile dragi lui si facandu-le.
Si v-as propune sa inlocuiti lacrimile, furia si intrebarile cu cate o amintire frumoasa a fiecaruia dintre voi cu Daniel Madalin. Si sa o asterneti pe hartie. Si cand veti veni sa va luati ramas bun de la el (va voi anunta cand si unde) sa o lasati in dosarul care va astepta cuminte amintirile voastre.
O sa-l pastrez temeinic, iar cand Vladut va mai creste si va intelege, o sa-i citesc ce ati scris si astfel isi va crea imaginea minunata a tatalui sau. Va realiza cata lume l-a iubit, l-a pretuit, l-a admirat pe tatal lui. Si mai ales de ce.
Si ca sa va conving ce ati reusit sa faceti prin solidaritatea voastra, priviti aici:
Cred ca spune totul.
Si nu plangeti. Madalin e liber acum. S-a dus lin, impacat si linistit.
Astazi, spre seara, s-a lasat linistea la Milano. O liniste adanca si eliberatoare de suferinta.
Va multumesc mult pentru ca ati fost alaturi de noi in toti acesti aproape 3 ani! Voi reveni.
Iertare că nu v-am mai dat de știre despre mine de ceva timp, dar am fost epuizat fizic și psihic. Cam de o săptămână lucrurile merg mai bine, adică intestinele mele au început să se refacă dupa atacul noului sistem imunitar. Acum nu mai primesc hrană în venă, mănânc aproape normal și am mai multă energie. A început cu ocazia asta procesul de reducere a imunosupresiei noului sistem imunitar (care imunosupresie era destul de mare) și sperăm că se va desfășura fără sincope, adică odată cu această reducere să nu apară alte efecte grefă contra gazdă (adică noul sistem imunitar să afecteze vizibil alte organe).
Această reducere a imunosupresiei cât mai curând este foarte importantă pentru că … RMN-ul făcut săptămâna trecută a arătat ca tumorile solide în care a evoluat leucemia încă nu au dispărut. S-au redus considerabil, dar nu au dispărut așa cum speram eu. Iar noul sistem imunitar trebuie să le elimine, așa încât vitalitatea lui trebuie să fie cât mai puțin afectată de imunoupresie.
Da, simt că trăiesc un coșmar permanent de câteva săptămâni bune. Acest transplant cu compatibilitate parțială se pare că este într-adevăr foarte dur. Nu cred că are rost să intru în detalii despre starea mea fizică … cum zicea o prietenă supraviețuitoare a leucemiei, tratamentele pentru boala asta sunt chinuitoare, umilitoare, degradante. Dar … ai ales când ți se oferă o oportunitate de a elmina boala?
Sunt deci încă în spital și cred că nu voi ieși prea curând … tot felul de efecte secundare mă țin aici, într-o stare aproape de agonie. Luni urmează o analiză importantă care ar trebui să vadă cauza celui mai dur dintre efectele secundare și să sperăm că va începe cât mai curând tratamentul potrivit.
Un coșmar … singur într-o cameră, după atâtea luni, chiar ani de tratamente; energia pozitivă e pe ducă, secată. Cum o să arate viitorul pentru mine? Am o familie, afectată și ea profund; cum o să arate viitorul pentru ei? Degeaba totuși mă gândesc așa de mult la asta; cum bine spunea o bună prietenă, viitorul ăla e total neprevăzut; singurul lucru sigur e prezentul. Deocamdată sunt încă aici în prezentul ăsta, îi trăiesc suferințele; și aștept un prezent mai bun.
De aseară, din jurul orei 19.00, ora Italiei, Mădălin are un nou sistem imunitar. De la mama lui. Un nou sistem imunitar care își va intra în rol într-o lună și care va șterge orice urmă de boală. Iar peste patru luni ne vom întoarce în țară. Să ne așteptați la aeroport. Deși nu vă promit prea multă atenție, pentru că principalul punct de atracție va fi un puști de 2 ani care va face gălăgie și va striga “Tata”, “Mama”. 
Întelegeți voi.
Și acum pentru ca tot vine Crăciunul, scrisoarea mea către Moș Crăciun.
“Dragă Moș Crăciun,
Anul acesta, de Crăciun, nu îți cer nimic pentru mine. Vreau, în schimb, să îți mulțumesc. Am trăit acest an clipă după clipă, zi dupa zi. Ai scos în calea noastră oameni minunați, care ne-au devenit prieteni. I-ai îndrumat bine, așa că ne-au dat sfaturi nemaipomenite și ne-au împins de la spate când noi n-am mai fi putut să mai înaintăm un centimetru. Ai făcut ca oameni cunoscuți și mai puțin cunoscuți să ne învăluie din toate părțile cu gânduri bune. Ohoo, și echipa asta teribilă de medici, jos pălăria pentru modul în care te-ai jucat cu ea. Da, da și cum ai mai reușit tu să le învârți pe toate ca să-i faci pe toți oamenii ăștia extraordinari din jurul nostru să ne ajute. Yuhuu! Mă cam amețești! Îți mulțumesc pentru fiecare zi din acest an, pentru fiecare gând, pentru fiecare moment de suferință, de neputință, de incertitudine, de cădere, pentru fiecare întrebare și pentru fiecare răspuns. Și câtă tehnică ai când ne pui la încercare răbdarea. Ehee, dar cum altfel am fi putut deveni ce suntem astăzi?
Crăciun Fericit, dragă Moș Crăciun, și ai grijă de ei, de toți. Joacă-te cu ei cum te-ai jucat și până acum. Pentru că o faci bine. Și te iubesc pentru că îi iubesti!
Te îmbrățisez cu mult drag,
Raluca
PS: Și fii liniștit, la anul pe vremea asta nu o să te mai dezamagesc. Voi avea o listă lungă de dorințe, în special, pentru mine! 
“
Sus să avem inimile!
Sunt internat din nou de aproape o săptămână și am început pregătirile pre-transplant, adică un ciclu de chimioterapie de 6 zile (din care au mai rămas două) plus câteva ședinte de radioterapie. Dacă totul merge conform planului, peste 2 zile ar trebui să primesc un nou sistem imunitar, de la mama mea, care va trebui să țină sub control boala pe viitor. Va fi un transplant mai agresiv decât precedentul, din cauza compatiblității de 50% dintre copii/părinți, ne așteptăm la efecte secundare mai puternice; dar și la un atac mai eficient asupra celulelor bolnave care mai sălășluiesc în mine. Sper ca perioada de aplazie severă care va urma după transplant până în momentul la care celulele donatorului vor începe să producă la un nivel satisfăcător să nu-mi aducă neplăceri serioase.
Vă mulțumesc tuturor celor care mă purtați în gândurile și rugăciunile voastre și vă urez ca de sărbători să fiți sănătoși și să vă bucurați de cei dragi!
Ieri seară am ieșit în sfârșit din spital, după mai bine de o lună. Imunitatea a crescut la un nivel rezonabil, nu mai am dureri serioase ale membrelor, ceea ce ar trebui să indice faptul că sunt din nou “curat”. Verdictul va fi dat însă lunea viitoare, când voi avea următoarea întâlnire cu medicii.
Asta pentru că am omis să vă spun o lucru important care s-a întâmplat la începutul acestei cure. Aveam din nou dureri ale piciorului stâng și mi-au făcut un nou RMN, chiar în ziua internării. Ei și au descoperit că boala încă mai era prezentă în sistemul nervos, de data asta sub forma unei formațiuni compacte la nivelul inferior al coloanei vertebrale (un fel de tumoare). Drept urmare au schimbat protocolul și am făcut o cură modificată, dar la fel de dură. Din fericire nici de data asta n-am suferit efecte secundare serioase. Dar vestea că boala încă e prezentă în sistemul nervos m-a adus într-o stare psihică vecină cu abandonul. Și ca să avem un tablou complet, lunea viitoare, la acea întâlnire de care vă spuneam, se va fixa data la care voi face un nou transplant, pentru că a devenit evident că sistemul imunitar al fratelui meu nu e capabil să controleze boala. Cel mai probabil voi face și radioterapie, în funcție de rezultatele RMN-ului făcut ieri, care va arăta în ce măsură boala a dispărut din sistemul nervos.
Astea sunt ultimele noutăți dintr-o poveste care durează de mai bine de 2 ani; de 8 luni sunt aici la tratament, timp în care am făcut 4 cure de chimioterapie în doze foarte mari și am petrecut jumătate din timp, adică 120 zile, internat în spital. Timp în care am fost martor la două reveniri la bolii. Nu știu ce vă spune vouă toată înșiruirea asta de evenimente, dar eu unul am ajuns la capătul răbdării și cred că am trecut dincolo de el. Adică mă simt extrem de obosit, mai ales psihic, atât de obosit încât am intrat într-o stare de indiferență și vid emoțional, în care aproape nimic nu mă mai mișcă, nici în rău nici în bine. Nu mai am voință să mă gândesc la un viitor în care voi fi scăpat de boala asta.
Ce faci într-un punct ca ăsta? Cum te ridici?
Cele mai comentate