Week-end cu o mare supriză a fost cel care tocmai s-a încheiat. Pentru că ultima ofertă pentru brăduț a fost … 810 lei! Ofertă colectivă de la Radu, Dana, Ionut, Mirela, Oana, Cristian, Doru, Mihaela, Dan.
Mai adăugăm 190 lei donație în afara licitației de la un suflet mare care va avea parte de o a doua viață chiar acum de sărbători și ajungem la 1000 lei pentru copiii mai puțin norocoși. Banii se vor vira în conturile Salvați Copiii chiar astăzi.
Actualizare 21 decembrie
Iată și dovezile celor două donații. Ambele au fost făcute online, deci dovada în sine este de fapt un screenshot de pe pagina de internet banking.
Zâmbetul copilului meu m-a făcut să înțeleg cu adevărat cât de tragică ar fi lipsa lui. Sunt mulți copii care întâmpină prea multe greutăți și uită să mai și zâmbească. Fundația Salvații Copiii este una din organizațiile care încearcă să-i ajute pe acești copii.
De 10 ani ei organizează festivalul brazilor de Craciun, o gală unde designeri celebri scot la licitație brăduți special creați pentru acest eveniment, sumele obținute fiind destinate în întregime proiectelor asociației. Anul acesta organizatorii au invitat și câțiva bloggeri să facă pe designerii… nu știu cum m-am nimerit și eu printre ei. Probabil pentru că am o soție creativă. Iată și rezultatul eforturilor noastre; sperăm că va aduce o sumă frumoasă pentru copiii mai puțin norocoși. Să înceapă licitația! Cine face prima oferta?
[slideshow]
Concept și execuție: Raluca Răduță
Degrabă dătător cu părerea și ajutor necalificat: Daniel Răduță
Moș Crăciun în sania lui trasă de reni lasă în urma sa cadouri multe și copii fericiți. Brăduțul nostru încearcă să exprime tocmai asta, fiind gândit ca un accesoriu decorativ original și vesel, numai bun să înlocuiască brăduțul standard pe care-l puneți pe masuța din hol de sărbători. E lucrat în întregime manual, pornind de la suportul metalic, continuând cu cadrul din carton vopsit manual în argintiu și terminând cu figurinele făcute din lut special (unele pictate), lipite pe dâra generoasă lăsată de trecerea moșului.
Cum funcționează totul: voi licitați pentru acest brăduț punând un comentariu cu suma ofertată, neapărat mai mare decât oferta precedentă. Ar fi frumos să folosiți numele real, dar obligatoriu e doar să lăsați un email valid (nu e vizibil în nici un fel pe site). Pe 19 decembrie, la ora 23:59 va câștiga cel care va fi oferit cea mai mare sumă de până atunci. Până miercuri, 22 decembrie, va trebui să-mi transmită documentul care atestă viramentul sumei către conturile Salvați Copiii, după care ne vom întâlni pentru a completa “tranzacția”: eu dau bradul în schimbul documentului original.
Atenție: în această licitație nu sunt interzise ofertele colective!
O radiografie a societății românești, făcuta de un cititor, într-un din comentariile de la postul anterior. Dacă aș fi avut talentul s-o fac, ar fi fost puțin mai optimistă (dar nu cu mult):
… nu există o generaţie post-revoluţie.
Cei la care te referi au fost virusaţi de societatea în care s’au născut şi care duce încă genele inoculate de OM NOU; în plus, generaţia asta este doar o sumă de unităţi atomizate, fără un catalizator consistent – din când în când îi comasează trăiri de’o clipă (unitate de timp cu parametri variabili) care pot fi tristeţi, extazuri, manele, meciuri de fotbal, duioşie, minimostre de solidaritate (care pentru cazuri individuale pot fi un univers dar pentru universul în care trăim sunt fire de nisip, în general neştiute).
Celor care s’ar putea regăsi în ceea ce ai numit tu generaţia post-revoluţie le lipsesc modelele puternice (nu că n’ar exista oameni admirabili sau de urmat dar nu’s în spaţiul public) şi, în plus, şi lor, acelor tineri, le este mai aproape cămaşa decât paltonul – în lumea în care se maturizează şi se formează ca oameni li se cer alte calităţi pentru a răzbate, pentru a reuşi.
N’am vrut să sune aşa. Dar aşa sună…
Alte păreri?
La întrebarea pe care mi-au pus-o multe persoane și la care eu am răspuns cu un zâmbet larg …
Analize iulie
Analize noiembrie
Cunoștințele mele în domeniul științelor politice sunt practic egale cu zero. Totuși îndrăznesc să recomand câteva viziuni despre stat, care m-au entuziasmat și pus pe gânduri în egală masură.
Pornesc cu certopia foarte interesantă a lui Mihnea Măruță despre un viitor îndepărtat, trec la viitorul apropiat prin viziunea lui David Cameron despre schimbare prin “externalizarea” serviciilor non-eșențiale ale statului către societatea civilă și ajung la prezentul socialist al celui mai bogat sat din China, care va avea propriul aeroport.
Steve Jobs nu mai necesită introducere. Nu știu dacă sunt sau nu fan Apple, dar omul are niște povești de viață uimitoare. Printre altele, a fost diagnosticat cu cancer pancreatic, iar medicii i-au spus în primă fază că e formă incurabilă și că mai mare maxim 6 luni de trăit.
Povestea se găsește într-un discurs ținut la Standford (dacă nu aveți răbdare să ascultați tot, începeți de la minutul 10:00):
Concluzia: live your each day like it would be the last.
Discutam cu cineva cu pregătire medicală, dar preocupări dintre cele mai diverse și interesante, despre orgoliu profesional și importanța echipei:
- Daniel, orgoliul profesional există oriunde, mai ales în cazul medicilor, dar până la un punct. Acum câțiva ani am avut ocazia să vizitez o clinică din SUA (sau Europa de Vest, nu-mi mai aduc aminte) și să discut cu o echipă medicală formată din 3 medici și un rezident. Și mi-au zis așa: împreună, avem o experiență medicală de 65 de ani. Separat, maxim 30.
Teoria ferestrelor sparte e una destul de controverstă. Se pare însă că aplicarea ei a fost considerată a fi la originea câtora fenomene sociale, cum ar fi reducerea bruscă cu 60% a criminalității din New York-ul anilor ’90. Pe scurt teoria spune că eliminarea problemelor sociale mărunte (cum ar fi mica criminalitate de genul intrare fără bilet la metrou) are ca efect reducerea semnificativă a faptelor anti-sociale grave pentru că potențialii infractori primesc un semnal mai clar de intoleranța față de orice acte antisociale.
Benzinăria OMV pe de A2 este singura în care am intrat eu până acum în care accesul e contra cost: bagi 1.5 RON și primești un bon “deductibil” din cumpărăturile pe care le faci ulterior. Adică dacă le faci vânzare ai gratis la toaletă; daca nu, plătești. O regulă la prima vedere eficientă, pentru căar trebui să aibă ca efect o curățenie permanentă (ceea ce se și întâmpla de altfel).
Ieri asta am oprit acolo pentru a pune benzină și a-mi potoli setea. Plătesc totul cu cardul și-l întreb pe vânzător cum procedez pentru a avea acces la toaletă:
– Păi … introduceți 3 monede de 50 de bani.
- Și mi le dați înapoi după aceea, nu?
- … nu!
- Deci dacă plătesc cumpărăturile cu cardul, trebuie să plătesc suplimentar pentru toaletă
- … păi … cam da
- Vi se pare corect? zic eu nervos
- … păi nu știu ce să zic, astea sunt regulile, îmi răspunde el încurcat
- Dom’ne trăiești în România, numai la noi se întâmplă așa ceva! adaugă cumpărătorul din spatele meu;
În drum spre toaletă, imaginația mea l-a întrebat pe domnul din spate:
- Și … mergem împreună să facem plângere la Protecția Consumatorului?
- Lasă-mă dom’ne că pierdem timpul degeaba; suntem o țară de rahat … etc., etc.
Aici intervin ferestrele sparte: într-o țară în care o groază de fapte de genul ăsta sunt tolerate, atunci nu e normal ca și altele mai grave să fie tolerate? Nu e oare un efect de genul bulgărelui de zăpadă?
Autoritățile ar trebui să-și facă treaba mi-am zis eu în primă fază. Apoi am stat puțin să mă gândesc: există vreun stat în lume ale cărui autorități fiscale verifică toate societățile comerciale în mod permanent? Nu cred; intuiesc că în orice stat din lume autoritățile nu pot verifica decât o mică parte din societăți, din când în când. Altfel, aparatul de stat ar trebui să fie enorm. Cum fac oare ei alegerea? Presupun că pe baza a două criterii: date fiscale dubioase sau informații (plângeri) de la cetățeni.
Atâta vreme cât noi doar ne plângem, dar nu facem plângere, înseamnă că tolerăm. Și potențialii “infractori” simt că sunt pe un teren fertil.
Cele mai comentate