De vreo trei săptămâni, forma mea fizică e una de plâns. Contracturi și dureri musculare severe mă trezesc noaptea, dimineața în zori, iar ziua orice “efort” fizic al unei vieți absolut normale îmi absoarbe parcă toată energia. Colac peste pupăză, medicamentele ce le-am luat ca remediu pentru contracturi (în esența calmante ale sistemului nervos central) au redus și mai mult tonusul muscular. Drept urmare, timpul ăsta a fost petrecut mai mult în pat, asezonat cu o lehamite supremă izvorâtă din frica de a face orice efort și din tonusul muscular (cvasi)inexistent. Tratamentul s-a terminat de 2 zile, se văd niște îmbunătățiri, dar din pacate situația a rămas în esența aceeași. Dureri din senin care mă țintuiesc pe un fotoliu sau pe un pat, oboseală, libertare de mișcare limitată.

Și așa am trecut de limitele cunoașterii medicale. Cu cât mai mult avansează medicina în zilele noastre (să nu uităm că trăiesc cu o măduvă osoasă și un sânge care nu-s ale mele!) cu atât complexitatea sistemului în care pătrunde e mai mare și medicii cunosc mai puțin despre el.
Concret, am terminat azi prima rundă de analize de sânge și ecografii care urmau să dea indicii asupra cauzei problemelor mele. Stupoare: rezultatele nu arată mai nimic; medicii generaliști de aici nu au o explicație. Și automat leagă această problemă de transplant. Medicii italieni, la controlul de acum 2 săptămânii, au apreciat ca aceste simptome nu corespund cu un efect secundar al transplantului. Acum aștept răspunsul lor la analizele efectuate  astăzi. Cumva intuiesc că, în lipsa unui diagnostic clar, o să ajungă și ei la aceeași concluzie, că ar fi un efect secundar al transplantului și o să-mi dea imunosupresor din nou.

Deși sunt din ce în ce mai frustrat, pe alocuri deprimat, că nu se găsește mai repede o soluție, înțeleg în parte complexitatea problemei: organismul meu e practic inundat de un sânge străin. Până la acomodare (care poate dura ani de zile), sângele poate ataca orice colțișor, sistem, organ și componentă microscopică al organismului gazdă. Reacția medicilor la problema mea îmi dă o idee despre cât de complex e organismul nostru și cât de mult mai avem până să-l cunoaștem cu adevărat.


6 comentarii on Cat de avansata e medicina si cat de putine stie

  1. Andrei spune:

    Poţi încerca să priveşti şi din altă perspectivă: http://xkcd.com/883/

    • Daniel Raduta spune:

      Cred totuși că i-aș da cel puțin 5. Hai să-ți spun și altă perspectivă la perspectiva ta: cea mai puternica durere imaginabilă nu poate dura prea mult, deci este una acută. În cazul meu, durerea este practic una cronică. Deci nu comparăm mere cu pere?

      • Andrei spune:

        Aşa e. Nu sunt deloc acelaşi lucru. Ştiu că “I’m preaching to the choir”, dar ştiu şi eu un pic despre asta, am avut nişte dureri de genul ăsta. Una e când te loveşti de ceva şi te doare 2 minute, cu totul alta e când durerea te macină zi de zi şi noapte de noapte.

        Voiam doar să te fac să te gândeşti că dacă poţi să o suporţi (chiar stând în pat), înseamnă că eşti mai puternic decât ea.

        • Daniel Raduta spune:

          Cred că mă macină și faptul că încă nu s-a determinat problema. E altceva când știi (aproape) sigur ce ai, din ce cauză, care-i soluția și cam cât o să dureze până la vindecare.

  2. Lucia spune:

    Draga Daniel, legat de cat de “avansata” este medicina ti-as sugera sa citesti aici, incepand cu pagina 226
    http://www.scribd.com/full/836.....8evfmwcdtw …apoi poti citi de la inceput, dupa care poti continua cu aceasta:
    http://www.scribd.com/full/836.....d33xdvj9yf

Lasă un răspuns

*