Revolutionarii

Am văzut si revăzut Godfather. Il consider o capodoperă, un film excelent realizat, care pune în scenă o poveste foarte interesantă, cu ajutorul unui joc actoricesc de exceptie. Dacă aş face un top (©bram) al lucrurilor care nu trebuie ratate in viaţa asta mai scurta decat credem, filmul asta ar fi cu siguranţă inclus.
De Crăciun am primit cadou pachetul original de dvd-uri care conţine cele trei parti, cea mai bună calitate video si audio şi subtitrate evident in română. După ce am revazut a treia oară filmul, am pus si cele 2 dvd-uri suplimentare care prezintă detalii din culise. Se pare că Godfather a fost o adevărată revoluţie a filmelor despre mafie; a devenit imediat si a rămas până azi sistemul de referinţă. Scene din film au fost citate si parodiate la nesfârsit; până şi Southpark are un episod care parodiază Godfather! Dar Godfather nu este pur si simplu un film despre mafie; este o cronică de familie, pe alocuri o oglinda a societăţii americane a acelor ani. Mai mult, analizează in detaliu nu numai ascensiunea celor doi capi ai familiei (Vito şi Michael Corleone) dar si decăderea lor, aşa cum nu a mai facut-o nici un film de gen.
Gata, ma opresc cu elogiile! Altceva vroiam sa scot in evidenţă: am aflat cu suprindere ca regizorul Francis Ford Coppola a trebuit sa lupte din greu să-şi transpună viziunea in realitate si de multe ori capodopera asta de film era cât pe ce sa nu se faca. Sa lupte cu conducerea Paramount care avea altă viziune asupra lucrurilor. E suficient să spun că, atunci când se alegeau actorii, unul din finanţatorii Paramount a spus “Marlon Brando nu va juca niciodată într-un film produs de noi” şi “Al Pacino nu se potriveşte deloc cu rolul lui Michael”. Dar regizorul a câştigat până la urma. Ce-a ieşit, va invit sa vizionaţi.
Oare toate ideile cu adevarat noi, revoluţionare de-a dreptul, întâmpină aceeaşi rezistenţă? Sunt autorii lor nişte eroi tocmai pentru ca au reuşit sa depaşeasca toate obstacolele?