Singurul lucru pe care-l admir la suporterii echipelor de fotbal româneşti este că sunt uniţi şi iau atitudine. Atunci când ceva nu le convine, trec la proteste (din pacate necivilizate sau de-a dreptul huliganice). Pentru orice ar putea afecta destinul echipei favorite, ei protestează. Nu mai sunt plătiţi jucătorii Rapidului, vin 1000 de suporteri şi îşi manifestă talentul artistic pe gardul lui Copos!

Mă întreb de ce noi, ceilalţi, care ne pretindem civilizaţi, nu ne putem uni într-un fel sau altul şi să folosim orice mijloc decent de exprimare pentru a rezolva aspectele relativ mărunte care însă ne deranjează zi de zi. Şi ne fac inevitabil să ajungem la concluzia ca trăim într-o ţară de rahat. Eu cred că ţara asta arată şi este condusă aşa cum merită nişte locuitori cu o atitudine pasivă sau care nu reuşesc să-şi facă auzite nemulţumirile. Dacă aşteptăm tot timpul ca alţii să rezolve problemele de care ne lovim şi noi s-ar putea să murim cu speranţa.
Îmi pun problema de o vreme cum ai putea să mobilizezi mai mulţi semeni pentru o cauză comună. Şi care ar fi cel mai potrivit mod de a exprima nemulţumirea lor. Un prieten mi-a oferit un răspuns. Biciclist convins (se deplasează aproape exclusiv cu bicicleta prin Bucureşti) este înscris într-o organizaţie (bate şaua să priceapă iapa) al cărei scop este de a populariza mersul pe bicicletă şi de a le face bicicliştilor viaţa mai uşoara. Ei bine, se pare ca au reuşit să pună în practică câteva idei. Cum anume îl întreb: strângere de semnaturi! Se ia o idee, câţiva voluntari, se strâng câteva sute sau mii de semnaturi şi se inmânează lista autorităţilor. Se pare ca merge! Desigur că doleanţele lor nu sunt rezolvate aşa repede cum şi-ar dori, dar lucrurile se mişcă cu o viteză infinit mai mare decât atunci când nu se implică nimeni.
Doi colegi de-ai mei au făcut toxinfecţie alimentară de la un restaurant. Unul din ei a sesizat Protecţia Consumatorului. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos din ce ştim noi. Sunt sigur însă că o petiţie semnată de 10-20 dintre cei care au avut contact cu respecvtiul restaurant ar fi avut mai multă greutate.

4 comentarii on Daca nu eu, atunci cine?

  1. Cristina spune:

    Domnu’ cu merele, va multumesc din inima pentru linkul cu “Bate saua sa priceapa iapa”. In calitate de biciclist(a) convins(a) in devenire (acum sunt numai amatoare), imi lipsea o astfel de asociatie, si cu initiative de trasee prin tara. Lovely!

  2. George Petre spune:

    Desi sunt de acord cu ideea in principiu, mi se pare comparatia nereusita. Suporterii aceia care protesteaza o fac pentru ca ei chiar cred intr-un ideal sau pentru a cauta un prilej de scandal spre a-si refula frustrarile? Nu vorbesc de toti, dar majoritatea cam asta fac.

    Am avut si noi societate civila si atitudine lipsita de pasivitate. Si uite ce s-a intamplat: http://www.youtube.com/watch?v=28frNfd9VNU

  3. dan spune:

    Totusi, nu cred ca asa ceva se mai poate intampla. Parca ne-am mai civilizat si noi in 19 ani.

  4. Cristina spune:

    Si eu tin sa fiu de acord cu Dan aici. Cred ca ne-am mai civilizat si cred ca in contextul international si national actual un eveniment de genul 13-14 Iunie nu ar mai fi posibil. De asemena, cred si eu ca suntem un popor lipsit complet de capacitate de reactie (sau de interes?). Nu ne intereseaza foarte multe lucruri in afara de patratelul nostru mic, si e foarte greu sa ne mobilizam pentru un scop comun. Exemple sunt destule – cel mai recent, legea cu salariile de stat care nu se mai pot cumula cu pensiile, prin care categorii sociale ca asistentii maternali sau actorii sunt grav lovite. Insa, mult mai multa valva a facut in presa problema “convorbilior inregistrate”, care nu sunt deloc inregistrate, operatorii pastreaza doar detaliile convorbirilor, nu si continutul. Insa, media a plusat, poporul a fost ultragiat dar cati oameni au reactionat public? Si banuiesc ca daca mai cautam, mai gasim multe exemple.

Lasă un răspuns

*