Așa ziceau zânele ieri, într-un email. Până acum două săptămâni, nu știam de existența lor. Cu excepția Dianei, colegă de serviciu cu care aveam o relație amicală; nu eram prieteni apropiați. Ce a determinat-o ca, împreuna cu Mika, Oana, Anca, Ruxa, Anca, Irina, să-și piardă nopțile și week-end-urile pentru mine? Nu știu exact, dar rezultatul este că de două săptămâni încoace sunt absolut convins că totul va fi bine! Nu contează că nici azi nu a început tratamentul citostatic, întârziat a mia oară de probleme obscure cu producția de trombocite, că sunt extenuat, slăbit și în același timp insomniac dupa două săptămâni de pastile imunosupresoare în doză mare, că am fost înțepat încă o dată în oase pentru o extracție de maduvă sau că Raluca trebuie să-și trăiască ultima lună de sarcină făcând drumuri la spital.

Zânele au aprins focul care a acoperit mare parte din online-ul româneasc in timp record: au reușit să facă cunoscută povestea mea către 25.000 de oameni! Nu mai am timp și energie să raspund la toate mesajele si comentariile cu încurajări și sfaturi! Sunt absolut impresionat de gesturi ca ale lui Mile Cărpenișan și de alte zeci si sute de alte inițiative și contribuții. Și-mi cer scuze că nu menționez acum toți acești OAMENI.

Și, nu știu de unde, au în continuare energie să continue.

Le-aș ruga ca dimineața, când se trezesc cu greu după încă o noapte de nesomn și se uita in oglindă, să vadă  ceea ce vad eu: niște OAMENI care n-au trecut degeaba prin viață.


48 comentarii on Suntem cam obosite, dar ne regrupam

  1. Silviu spune:

    Emotionant! Daniel, lupta! Suntem alaturi de tine. :)

  2. Mika spune:

    Hei, in sinea noastra traim in acelasi ritm alert pentru tine si familia ta. So! Curaj! Capul sus si privirea-nainte! Hai ca putem! Va imbratisez cu drag!

  3. Teo Negulescu spune:

    Am aflat de suferinta ta de cateva zile. Atat eu cat si sotia mea suntem alaturi de tine si de familia ta!
    Teo

  4. Cezar spune:

    Incercati sa va odihniti cat mai mult. Totul va fi bine. Mai e putin si se vor rezolva toate astea.
    Si eu si sotia mea suntem va suntem alaturi.

  5. Adrian Chirca spune:

    Daniel, o sa fie bine sunt sigur de asta. Lupta si vei reusi!

  6. Alex Mazilu spune:

    O sa fie bine totul !
    O sa vezi !
    Sanatate !!

    http://www.alexmazilu.ro/ajutor

  7. Anca Bundaru spune:

    Ufa, aveam o stare asa proasta. Acum ca am citit ce ai scris mi-am mai revenit…

  8. George spune:

    Daniel, iti doresc multa putere si sa fii increzator in sansa ta. Acum, ca atata lume iti cunoaste povestea si te sustine sunt sigur ca va fii totul bine. Foarte util ar fi daca ai putea obtine cat mai repede numere speciale apelabile din retelele mobile. Eu sunt uimit de cat de comozi sunt oamenii zilelor noastre, chiar daca foarte multi dintre ei sunt bine intentionati si ti-ar putea sari in ajutor.
    Sanatate multa!

  9. My7uNa spune:

    Totul va fi bine .
    Raul este exclus din povestea noastra :) .

  10. licinium spune:

    multumim, dar pt fiecare din noi esti un OM mare

  11. Elisa spune:

    De cateva zile de cand am preluat si eu pe blogul meu apelul vostru s-a ridicat suma de la 37 de mii la 69 de mii si sunt foarte bucuroasa.Lumea este buna.
    Daniel, tu realizezi cat de repede se strang banii?Asta trebuie sa te faca sa speri.Doamne ajuta!

  12. Mara spune:

    Multa putere de lupta,vointa,sanatate si numai bine!!!Nu te pot ajuta materal….dar moral pot sa te sustin si stiu ca va fi bine!El te ajuta sigur!!!!!

  13. [...] februarie 13, 2010 in Uncategorized | Tags: albastru, clipa, coapta, Daniel Raduta, durere, gheata, imagine, lacustra, oglinda, palma, patimi, ploi, raze, reflecţii, suflet, talie, tril, zâmbet Daniel Raduta moare. Sau nu. Depinde de noi. [...]

  14. Vom reuşi cu siguranţă. Suntem alături de tine nu numai cu gândul şi sufletul.
    Eu mi-am propus să trăiesc 123 de ani.
    Astăzi rup din ei şi ţi-i dăruiesc.
    Credinţa ne ajută să depăşim orice situaţie.

  15. sorindaniel spune:

    Multa sanatate,m-a impresionat povestea ta,te sustin si eu pe 3 bloguri,nu au trafic mare,dar sper sa conteze…ma bucur sa vad ca zilnic se strang cateva mii de euro.Prima data cand am intrat pe acest site,erau donati doar 35 sau 40 de mii.Inca o data,multa sanatate!
    Nu uita,tot internetul romanesc te sustine,nu ne dezamagi!

  16. mada spune:

    daniel este tulburator ceea ce se intampla.o sa depasesti cu bine aceasta boala cumplita mai ales ca esti puternic.am trimis adresa ta tuturor prietenilor mei de pe yahoo!messenger si sper sa se mai gaseasca oameni cu inima de aur asemenea tuturor celor care au facut cunoscut cazul tau.eu si prietenul meu te sustinem si ne rugam pentru tine si te vom ajuta din putinul nostru cu cat putem donand in contul tau.dumnezeu sa aiba grija de tine si de familia ta!

  17. Am facut si noi tot ce am putut din putinul nostru. Speram din suflet sa reusesti sa treci cu bine peste tot ce se intampla! Am pus banner pe site, linkuri…Esti foarte puternic, foarte echilibrat si te admiram enorm pentru asta!
    Sotiei tale va trebui sa ii ridici un fel de statuie cand totul se va sfarsi cu bine :) Va dorim multa energie si dragoste.

  18. Io Mihai spune:

    V-ati gandit la India?

    http://ezinearticles.com/?Bone.....;id=167381

    Doar o idee dar poate merge.
    Cu banii pe care deja ii ai poti sa faci 2 BMT :)

    • Daniel Raduta spune:

      Mi-a mai dat cineva ideea cu India, dar, in afara de rezervele mele legate de faptul ca nu au activitate de cercetare international recunoscuta ar fi:
      1. Transportul pana acolo: e posibil ca imunitatea mea sa nu-mi permita zboruri cu avionul cu atat mai mult zboruri foarte lungi.
      2. Costurile se pot prelungi cu 20.000 – 30.000E, fiindca cautarea unui donator s-ar face inevitabil in registrele internationale, pentru ca sunt sanse mult mai mari sa gasesti un donator de aceeasi rasa.
      3. Va trebui sa ma duc la controale periodice la clinica care m-a tratat, dupa ce fac transplantul. Asta inseamna o data costuri mult mai ridicate decat in Europa si riscuri mai mari pentru un organism slabit supus la diferenta mare de fus orar si la un zbor foarte lung.
      4. In eventualitatea unei eventuale complicatii post-transplant, e foarte important sa ajung la clinica rapid. Ori din Romania pot gasi in orice moment o varianta de zbor si sa ajung a doua zi la clinica din Europa.

  19. Paul spune:

    Sunt alaturi de tine. Tot binele din lume

  20. Adrian spune:

    Daniel,

    in Israel te-ai interesat despre procedura si costuri transplant? Am o cunostiinta care acum 2 ani a fost diagnosticat cu Limfom malign non-Hodgkin, grad 3A. Medicii romani l-au cam plimbat aproape 1 an si ceva cu diagnosticul, avea umflata toata fata si nu reuseau sa il diagnosticheze cum trebuie. Cumva, a luat legatura cu o clinica din Israel care l-a diagnosticat corect si i-a administrat tratament corespunzator. In momentul asta este in remisie completa si pare ca nu mai exista celule canceroase in corp.

    Daca vrei sa iei legatura si cu o clinica din Israel, vorbeste cu aceasta persoana : [email protected]

    Aceasta doamna s-a ocupat de un baiat bolnav tot de leucemie si de prietenul meu Gabi.

    Da-i mail si spune-i ca ai adresa ei prin intermediul lui Gabi GHITA de la MARGA COM si vezi in ce masura te poate ajuta cu sfaturi sau cu adresa acelei clinici din Israel.

  21. sinsdesign spune:

    Daniel te-am sustinut si te sutin in continuare!
    Toate gandurile pozitive se indreapta catre tine in fiecare dimineata si seara. Astept cu mare fericire ziua in care voi citi aici pe blogul tau ca esti bine, ca mergi mai departe!
    Ma bucur ca esti atat de puternic si sper sa iei putin de la fiecare din noi sa treci cu bine prin toate aceste grele incercari!
    Sa stii ca va fi bine! De asta sa nu te indoiesti!

  22. iulia spune:

    bună, am văzut că lumea donează pentru licitația caritabilă obiecte- eu am o sticlă de șampanie Laurent Perrier ediția de gală în cutia originală, care la vremea ei acum câțiva ani cred că costa aproape 200 euro- dacă crezi că ajută la ceva- știu că nu e cine știe ce, anunță-mă te rog și o donez cu plăcere
    mult noroc și speranță cât mai multă- pentru că încrederea și optimismul valorează mult de tot!

  23. Anca & Marius spune:

    Madalin & Raluca,

    Va dorim sa fiti puternici asa cum va stim noi. Totul va fi bine.

    Ne bucuram pentru bebele vostru!

    De maine o sa incepem sa stangem si noi fonduri si va tinem la curent!

    Va pupam!

  24. Codrin spune:

    Daniel, povestea ta se poate rezolva. Multa incredere, sunt alaturi de tine cu tot ce pot! Imi pare bine ca ne-am cunoscut, sper sa ne revedem sanatosi.

  25. Rodica Turcu spune:

    Zilele acestea la firma unde lucreaza Ionut se vireaza cei 2% din impozit catre stat sau fundatii,noi facem lobby sa vireze si colegi de-ai lui in conturile acestei fundatii care se ocupa si de cazul tau,dar te intreb exista si posibilitatea sa ajunga toti banii la tine?Noi putem face rost de o adresa,eventual cu pesoanele nominal care au subscris pentru acesta fundatie

    • adina spune:

      rodica, exista aceasta posibilitate, numai ca banii care se directioneaza acum prin prevederea 2% ajung in contul fundatiei cel mai devreme in decembrie 2010 :( .

      • Rodica Turcu spune:

        Multumesc frumos pentru raspuns!Trebuia sa ma gandesc ca traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!Cand e vorba de sanatate aici totul se misca cu viteza melcului!De fapt ma avertizase cineva ca trebuie date mici “spagute”pe ici pe colo ca banii sa ajunga la momentul oportun si persoana vizata!

  26. teodora spune:

    buna madalin! In primul rand, Doamne ajuta sa treci cu bine peste! dupa ce am citit anunutul tau, am facut un transfer-donati catre contul indicat, saer ca tot mai multi s-o faca. Voiam sa te intreb: ce analize ai facut ca sa-ti dai seama ca ai acesta boala? si ce simptome ai avut?
    multumesc pentru raspuns!
    muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuulta sanatate, sa ne dai vesti bune cat de curand
    Doamne ajuta!

  27. Daniel si Raluca, suntem alaturi de voi. Speranta multa si incredere in Dumnezeu, ca restul le rezolvam noi pe toate. Asteptam doar vesti bune de acum incolo.
    http://blog-de-iarna.blogspot......gatie.html

  28. Claudia spune:

    Astatzi am primit un mail de la sora mea care si ea l-a primit de la altcineva si m-am gandit imediat sa iti scriu.Sunt alaturi de tine si stiu ca vei reusi sa treci peste aceasta boala cu bine,iti urez din tot sufletul multa multa SANATATE si mult CURAJ.Dumnezeu sa te ajute! Stiu ca este o lupta grea dar mai stiu ca tu vei trece peste aceasta boala si vei sanatos alaturi de familia ta.

  29. Dorina Valceanu spune:

    Daniel si Raluca,
    Sunt Dorina Valceanu, mama lui Vlad.Va asigur de toate gandurile mele bune, de sanatate si curaj pentru voi. Nu sunteti singuri ! Impreuna cu un grup de prietene din Biserica baptista Speranta din Arad ne rugam pentru voi.Am facut cunoscuta problema voastra ,dar va rog sa aveti si voi atintita privirea in sus. Numai de la Dumnezeu ne vine ajutorul, puterea si mangaierea. Va las un verset incurajator care se gaseste in Isaia cap.43:4
    “Pentru ca ai pret in ochii Mei, pentru ca esti pretuit si te iubesc, dau oameni pentru tine si popoare pentru viata ta”. Trebuie sa-l credeti pe Dumnezeu !Cu toata dragostea, intelegerea si ruga pentru voi.

  30. Lixi spune:

    Salut,

    Stie cineva daca mai exista legea aia prin care oamenii completau un formular pentru ca 2% din venituri sa mearga catre o fundatie? Daca da putem completa formularele catre o fundatie care sa stranga banii pentru Daniel
    Daca cumva se face deja treaba asta instiintati-ma va rog si pe mine la [email protected] sa fac si eu

    Mersi

Lasă un răspuns

*