As vrea sa va transmit din linistea pe care o simt. O liniste care vine dupa aproape 3 ani de suferinta si mai ales dupa un an cumplit. Nu pot sa descriu neputinta pe care am simtit-o zile de-a randul in fata durerilor lui Madalin, cand as fi vrut sa nu mai vad, sa nu mai aud, sa vreau sa fug si cand totusi ceva m-a tinut pe loc.
Si oricat de greu ar fi de crezut, pot sa zic ca am avut noroc. Cu oameni care au stiut sa ma indrume sa privesc lucrurile dintr-o alta perspectiva. Sa imi dea o palma virtuala peste ceafa ca sa merg mai departe. Si a functionat. De cele mai multe ori. Oricat de mult as fi vrut sa ma razvratesc, au fost acolo ei si voi toti.
Acum imi plac lucrurile simple. Si as vrea sa nu mai uit asta. Niciodata. Au fost ani in care am uitat poate.
Acum ma bucur.
Dupa 2 saptamani jumatate de departare, am fugit la Constanta sa-l vad pe Vladut. Si am condus dis-de-dimineata pe o autostrada aproape goala. Si m-am bucurat de fiecare clipa, cu muzica la maxim. De ce? Pentru ca era un lucru pe care Madalin il iubea, sa conduca masina, cu mine pe scaunul din dreapta, tolanita si dormitand. Acum m-am bucurat singura fizic, insa cu el in gand si fara sa dorm 
, de cerul senin, de verdele crud al campului, de macii infloriti, de maracinii de pe marginea drumului, de trenul intercity care m-a depasit degraba.
Iar la Constanta am regasit un baietel care mi-a sarit de gat bucuros sa ma vada. Si dialogul cel mai frumos:
“Vladut, cine te iubeste pe tine?”
“Mama.”
“Si mai cine?”
“Tata.”
nu m-a facut sa plang. Deloc. M-am bucurat, pentru ca asta stie si va sti. Ca tata il iubeste, chiar daca fizic nu mai e prezent.
Si am fost pe malul marii. Mi-am afundat talpile in nisipul fin si fierbinte, m-am intins pe nisipul cald si am privit cerul albastru, pescarusii si un zmeu care se agita in bataia vantului. Si am incercat si apa rece ca gheata.
Astea sunt lucrurile mele simple. Nu mai vreau lucruri complicate. Doar sanatate si un pic de noroc. Si sa imbratisez aceste lucruri simple ale vietii pentru Madalin, pentru mine si pentru Vladut.
Sunt niste versuri care m-au impins de la spate tot anul asta:
“But I will run until my feet no longer run no more
And I will kiss until my lips no longer feel no more
And I will love until my heart it aches
And I will love until my heart it breaks
And I will love until there’s nothing more to live for”
Sa pretuim viata asta oricat de greu incercati suntem. Tot timpul va exista ceva pe lumea asta pentru care sa merite sa luptam si sa traim. Doar trebuie sa deschidem ochii si sa privim in jur. Sa nu ne lasam prada suferintei si durerii. Iar cand se intampla asta, sa acceptam ajutorul celor din jurul nostru.
PS: stiu ca m-ati rugat cativa sa mai scriu. am scris. inca nu stiu daca voi mai tine public acest site. ma mai gandesc.
Am citit acest articol si mi-a placut foarte mult … Habar nu am despre cine este vorba , dar am inteles un lucru … eu nu cred ca aș fi depasit un asemenea moment… Cel mai important lucru este viata
Buna, desi nu ne cunoastem vreau sa iti spun ca te admir pentru atitudinea pe care o ai si sunt sigura ca Daniel este mandru de voi, de tine si de micutul vostru.
Cateodata o sa te miri si tu ca poti sa razi, sa dansezi, sa canti. Iti spun asta din experienta. Eu am pierdut un copil, avea doar 18 ani si era un baiat grozav pe care il chema Vlad. Mi l-a luat Marea, Acolo unde tu te simti linistita. Si totusi, permanent cu el in gand, pot sa traiesc, pentru mine, pentru ceilalti. Si pntru o frunza cazand. Sa fii bucuroasa alaturi de Vlad si cu Madalin in sufletul vostru.
Raluca, desi mi-ar face placere ca tu sa continui sa scri pe acest blog… nu-mi permit sa te rog asta.
Pot in schimb sa te asigur ca povestea voastra si randurile tale m-au facut sa privesc viata dintr-o perspectiva mai pozitiva. Indraznesc sa spun ca anumite lucruri s-au schimbat de la simpla si adevarata sintagma “bucurati-va de viata!”.
Ca fost coleg cu Daniel probabil ca am cam aceleasi hobbyuri… si pasiunii pentru software i-am dedicate, parca, prea mult timp. Acum ma bucur mai mult de fiecare zi cand sunt alaturi de al meu Vladut si pot sa las astfel de preocupari pe loc secund.
Sanatate si multe bucurii alaturi de Vladut!
ba nu, Ralucă, lasă-l, să vadă toată lumea ce înseamnă să iubeşti atât de mult viaţa încât să te doară. lasă-l.
te îmbrăţişez
[...] de aici. [...]
Buna! Cand am citit prima data “Bucurati-va de viata”, mi-a inseninat ziua, a fost cea mai frumoasa zi din acest an! Acele randuri m-au facut sa vad viata cat de frumoasa este si cum nu vedeam dintr-o suparare prea mica decat tot ce ai simtit tu in ultima perioada, nu te cunosc si nu l-am cunoscut pe sotul tau, am ajuns din intamplare pe blog. Tot optimismul tau mi-a dat putere si voi recitit randurile de fiecare data cand imi fuge pamantul de sub picioare si nu mai am speranta! Asa eram si eu, ma bucuram de fiecare lucru simplu pe care viata mi-l oferea, se pare ca am uitat, dar citind, mi-am reamintit ce pierdeam!
Iar pentru asta nu pot decat sa-ti MULTUMESC si sa-ti doresc putere, sanatate si ganduri bune!
Dumnezeu sa va ocroteasca pasii. Frumoase randuri.
Sunt oameni care-s ca un far pe timp de furtuna, pentru ceilalti. Tu esti unul dintre ei, Raluca, prin puterea mesajului pe care reusesti atat de bine sa il transmiti. Nu stiu ce meserie ai, dar daca vreodata te gandesti sa traiesti din scris, eu cred ca ai avea succes. Din perspectiva copilului care a crescut, la fel ca Vladut, stiind ca tata il iubeste, desi nu mai e fizic acolo, pot sa iti spun ca, desi e greu, va fi bine. O imbratisare de departe!
O imbratisare de departe!
Cand am citit titlul “Bucurati-va de viata!” cred ca printre primele ganduri a fost: O… da! Dar cum ?
Multumesc pentru acest raspuns… sunt convins ca sunt multe si diverse modalitatile prin care ne putem bucura de ea… insa lasam praful zilelor sa se asterne prea repede peste noi si ochii nostri. Iti multumesc ca l-ai mai scuturat un pic.
O sa incerc sa las bucuria lucrurilor simple sa ma invaluie mai des… poate asa am sa pot la randul meu sa gasesc si alte modalitati de a ne bucura de viata.
In primul rand, multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase, care ne dau incredere tuturor.
La fel ca multi altii, am ajuns pe acest blog acum cateva luni din intamplare, cautand frenetic orice caz care se asemana cu al nostru si am ajuns apoi sa-l verific zilnic…
NU-MI permit sa te rog sa-l pastrezi, intrucat decizia aceasta o poti lua numai tu, insa iti pot spune ca pe noi ne-ati ajutat enorm. Probabil, daca acest blog va mai exista, va mai ajuta multi altii, aflati in situatii similare!!!!
Iar tu Raluca, scrii extraordinar de frumos, atat de frumos incat pana si eu de la Bucuresti am simtit mirosul marii.
Va doresc din inima, multa sanatate intregii familii!!!!!
Va multumesc din suflet pentru toate gandurile bune!
M-a impresionat articolul tau, desi nu stiu ce te-a facut sa suferi atat de mult.Pentru ca te cunosc si uneori imi mai fuge gandul la tine regret din suflet daca ai avut necazuri si nu pot decat sa-ti urez sa ai parte de linistea pe care ti-o doresti.
sincer, plang acum…. nu am nici pe departe puterea ta si destinul nu m-a pus in fata povestii tale. nu te cunosc, dar cuvintele tale au facut ordine un pic in inima mea. multumesc.
Raluca,
zilele astea am descoperit uitandu-ma cu sotia pe niste albume mai vechi cateva poze cu Daniel de la un team building BitDefender. Daca le vrei da-mi un semn cumva si ti le trimit.
Multa sanatate si putere.
Adi
Sincer , cautam un citat pe internet despre lucrurile simple , cea ce am gasit aici depaseste mult ce cautam, nu am nici o idee despre cine ai scris sau prin ce ai trecut , dar m-a impresionat mult ! Felicitari tocmai ti-ai castigat un cititor !
Adi.