Stau intr-o cafenea, la geam, cu un cappuccino in fata, dupa un somn de 12 ore. Uitasem cat de bine e sa dormi atat. Cappuccino, preferatul meu. E soare, un cer de un albastru incredibil si nori albi, pufosi se plimba pe cer in graba. De ce-or fi asa grabiti? Mi-ar placea sa fiu si eu pe un nor alb si pufos care sa ma plimbe de colo, colo, sa privesc lumea de sus.
Se termina luna iunie. O luna in care, in trecut, mi s-au intamplat multe lucruri minunate. Anul trecut pe 18 iunie, ziua de nastere a lui Madalin, pregateam un tort. Madalin se afla in spital, in a 3-a zi dintr-un ciclu de chimioterapie. Tortul avea foarte putin zahar si multe fructe, special ca el sa poata sa guste. Si totusi nu a gustat, pentru ca greata era mai puternica decat pofta. Eu i-am spus: “Hai totusi gusta macar putin! E ziua ta de nastere.” Iar el mi-a raspuns: “Ce conteaza? Este o zi ca oricare alta.” Am zambit amandoi si am dat tortul asistentelor, care la un moment dat spre seara au venit si i-au cantat “La multi ani!”.
Scria o cunostinta pe facebook: “Oamenii puternici nu pot fi puternici la infinit. Pentru ca oamenii puternici pot trece peste multe, dar nu peste toate.”
De fapt, oamenii puternici pot trece peste toate, chiar si peste boala, insa nu tot timpul usor sau asa cum ne imaginam noi. Uneori e nevoie de timp. Eu consider ca Madalin a trecut peste boala, el nu a fost invins, ci a trecut intr-un plan superior al existentei. Si este cel mai puternic om pe care l-am cunoscut.
Cat despre mine am experimentat multe caderi in decursul acestor ani. De cele mai multe ori am avut oamenii potriviti alaturi, cel putin virtual, daca nu fizic. Cea mai lunga a fost in decembrie-ianuarie si a tinut aproximativ o luna. Atunci cineva mi-a spus “Sunt momente in care trebuie sa te descurci si singura.” Acele cuvinte mi s-au intiparit atat de bine in minte incat si acum de fiecare data cand dau de greu, ele revin si revin. In ultima discutie cu Madalin ii spuneam:
“Nu stiu cum o sa ma descurc cu Vladut si cu toate celelalte.” (“Celelalte” sunt importante insa nu o sa le enumar aici.)
“O sa te descurci, Raluca. N-ai invatat nici pana acum ca de fapt cea mai importanta este sanatatea?”
Aceste doua situatii sunt cele care ma ghideaza de multe ori. Chiar daca uneori uit de sanatate, facand alegeri tampite. Multe. Un mic exemplu: de multe ori cand sunt obosita, trista, suparata beau o cola sau mananc fast-food. A devenit un obicei cat am stat in Italia si inca nu a disparut. Imi da un anumit confort.
Sunt intrebata deseori daca sunt bine. Si, in general, zic da. Pentru ca este adevarat, pentru ca de cele mai multe ori inima imi e usoara. Asta nu inseamna ca nu mai am caderi, ca nu ma simt deznadajduita, suparata, trista. Asta nu inseamna ca nu mai am flash-back-uri cu el suferind pe patul de spital, pentru ca din pacate, acestea sunt imaginile care revin in minte si nu momentele frumoase pe care le-am avut impreuna. Asta nu inseamna ca nu mi-e dor de el, de felul lui special de a ma incuraja, de a comunica cu mine. Asta nu inseamna ca nu ma simt singura uneori, desi sunt inconjurata de oameni.
Din fericire, astfel de momente vin si se duc repede. Pentru ca a ma ingropa in trecut nu e o solutie convenabila pentru mine. Am prezentul pe care incerc sa-l folosesc cat mai bine pentru a imi/ne fauri planurile in continuare. Nu imi reuseste tot timpul. Uneori ma abat de la drum cu buna stiinta, lasand probleme mici sa devina mari. Si atunci ma cert gandindu-ma la problemele trecute si la cat de grele au fost ele in comparatie cu ce e acum.
Insa a ma simti bine sau nu tine de alegere, de filmul in care aleg sa ma situez, de povestea pe care aleg sa mi-o spun in fiecare zi. Asa cum imi spunea o prietena: “Ai grija cum alegi povestea pe care ti-o spui.”
Daca as alege sa ma simt rau, sa-mi fac probleme pentru viitoarele situatii cu care o sa ma confrunt ca femeie si mama singura, as rezolva ceva? Deloc. Prefer sa-mi creez o poveste frumoasa, ca acum avem un inger pazitor drag, care o sa ne ghideze si o sa ne sfatuiasca. Si ca lucrurile vor evolua si ne vor purta incet si sigur pe un drum bun. Asa ca aleg sa ma rog.
Si mai tine de rabdare. Mai ales de rabdarea cu mine. De a fi atenta la mine, la ceea ce simt, la ceea ce gandesc, la ceea ce traiesc. Si cand ceva devine inconfortabil, sa ma dau un pas inapoi si sa analizez, pe mine si situatia. Asta presupune timp si rabdare.
Si la un moment dat, probabil nu imediat, facand lucrurile astea, o sa fim si o sa ne simtim la fel de puternici sau mai puternici.
Asa ca oamenii puternici raman puternici, chiar daca uneori le ia un timp, mai scurt sau mai lung, sa-si dea seama ca pot trece peste orice.
Eu am ales. Voi ce ati alege?
“Smile, breathe and go slowly” – am citit asta mai demult undeva si mi-a ramas in minte.
aleg sa fiu puternica, sa ma bucur in fiecare zi de ceva si sa sper ca va fi si mai bine
As alege sa plang, sa cant, sa citesc poezii, sa merg cu picioarele goale in roua, sa desenez si sa inalt zmeie cu copilul meu, dar mai ales sa imi repet tot timpul cat de norocoasa am fost ca am cunoscut, avut,iubit, simtit, vibrat cu un om minunat,numai ca nu s-a putut sa fim impreuna aici mai mult timp. Daca ai sti, Raluca, cati oameni sunt singuri, care nu au cui face un tort, carora nu li s-a taiat respiratia cand s-au casatorit sau li s-a nascut un puisor… Asa a trebuit sa se-ntample cu ei. Se descurca si ei,traiesc si ei, mai puternici sau mai vulnerabili.
Sa merg inainte
Eu as spune ca numai o persoana puternica ar putea sa chibzuiasca asa cum o faci tu aici. Si eu am chibzuit la fel atunci cand a fost timpul…Si in continuare trebuie sa rationezi in felul asta. Viata este si dulce si amara. In toata calatoria asta care inseamna viata trebuie sa atingi un echilibru interior indiferent cate furtuni vei intalni in calea ta. Durerea ii face pe oamenii puternici mai intelepti. Daca nu ar fi ea nu am putea intelege cu adevarat cat de bogati suntem.
Eu aleg sa petrec cat mai mult timp in universul baietelului meu…asta mai ales in weekend.Imi retraiesc copilaria cu el si incerc sa uit ca sunt “mare”
Stii, tatal meu are o vorba: “ajutate`te singura” si ma enerva foarte tare cand imi tot repeta. Acum nu o mai spune pt ca el insusi trebuie sa se “ajute singur” (si sper din suflet sa o si faca, dar abia de curand am inteles cata dreptate sunt in cuvintele astea. Din pacate, doar atunci cand suntem izbiti de durere (orice fel ar fi ea) ne dam seama ca trebuie sa fim puternici, dar mai ales ca trebui sa lasam timpul sa se desfasoare fix la fel cum o facea si inaintea evenimentelor care ne`au schimbat viata. Trebuie sa fim puternici pt restul oamenilor care ne inconjoara chiar daca o parte din tine/mine traieste aici pe pamant, iar alta parte zburda alaturi de cel drag.
“Timpul le rezolva pe toate!”… Alegem, sau suntem fortati brusc sa alegem la un moment dat, sa ne traim viata altfel decat ne-am fi imaginat vreodata. Insa tocmai aceste alegeri fac diferenta dintre caractere, tipologii, dintre oameni. Tu ai facut o alegere minunata si ma bucur din suflet ca exista oameni ca si tine, care pot fi dati exemplu mai departe.