Am revenit putin in acest colt de lume pentru a transmite un mesaj. Mi-e mai usor sa-l scriu. Unora li se va parea poate cam dur, mie mi se pare doar necesar.
Pe 18 mai, cu jumatate de ora inainte ca Madalin sa se stinga pe acel pat de spital, mi-am tras un scaun si i-am luat mana dreapta in mainile mele. Era deja in coma indusa, cu masca de oxigen si conectat la un aparat care ii masura pulsul. E foarte putin probabil ca el sa fi simtit mana lui in mainile mele. Cand m-am dus langa el avea pulsul aproximativ 100. I-am mangaiat mana incercand sa-i transmit viata prin mainile mele si mana era calda. Doar pulsul se incapatana sa scada, incet. 90, 80, 70, 60, deja aparatul semnala prin beep-uri repetate pulsul scazut. La un moment dat, linia aceea in zig-zag a devenit o linie dreapta si aparatul a semnalat acest lucru continuu. Totul a durat jumatate de ora.
Cu cateva ore inainte, il intrebam: “Cum o sa ma descurc singura cu Vladut?” Si el mi-a zis: “O sa te descurci, am incredere in tine, am incredere ca vei fi o mama extraordinara”.
Atunci, in acea jumatate de ora, uitandu-ma la acel aparat si la el, printre multe alte ganduri, principalul a fost legat de copilul nostru. I-am promis in gand ca voi fi acea mama extraordinara de care are nevoie copilul nostru si ca voi face tot ce imi va sta in putinta ca atunci cand va avea 18-20 de ani sa fie un baiat bun si descurcaret.
Traind acea zi, pe care mi-o aduc aminte moment cu moment, uneori mai precis decat mi-as dori, cel mai tare ma doare cand mi se pun la indoiala sentimentele mele fata de propriul copil.
Ceea ce ma face sa merg mai departe, responsabil si echilibrat, este Vladut. Si mi-as dori ca la 18 ani sa-mi spuna ca are cea mai minunata mama din lume. Doar modul in care vom ajunge amandoi acolo va fi diferit fata de cel care parea normal si liniar acum cativa ani. Asta inseamna insa adaptabilitate la conditiile actuale. Eu ma adaptez, mai trebuie sa se adapteze si cei din jur.
o sa spuna Vladut ca esti extraordinara, pentru ca asa esti!
Raluca draga, tu esti nu doar o mama extraordinara, ci o femeie nemaipomenit de buna si de puternica. Esti cel mai bun exemplu pentru baiatul tau si cu siguranta un exemplu pentru mine. Imbratisare de departe!
Madalina
Raluca, eu te-am cunoscut putin spre deloc in H-va si putin mai mult online, insa, lucrul acesta nu ma impiedica sa spun ca esti un model. Model de om puternic, model de mama exemplara, model de cum trebuie traita viata. Daca cineva pune la indoiala abilitatile si sentimentele tale, este un netot. Mie mi-a fost suficient sa citesc aici si sa schimb cateva cuvinte cu tine pentru a realiza ce poti. Nu lua in seama rautatile lumii, continua pe drumul tau si cand Vladut va fi mare, nu numai ca va spune ca esti o mama extraordinara ci o va si simti.
Draga Raluca, sa ti se puna la indoiala sentimentele fata de propriul copil este in general dureros si nedrept. In cazul tai cu atat mai mult mi se pare de necrezut ca cineva poate face asta, ca cineva te poate judeca in vreun fel…Toata povestea prin care ai trecut tu si normalitatea cu care ti-ai exprimat suferinta ar trebui sa ii faca pe ceilalti sa se gandeasca de mai mult de doua ori inainte sa faca afirmatii care te-ar putea afecta. Fii sigura ca esti extraordinara si incearca sa mai pui pe ignore lucrurile si oamenii care te deranjeaza. In definitiv ai demonstrat ca esti mult mai puternica de-atat!
Raluca,
My name is Jonathon Rose. I don’t know if Daniel ever mentioned me or not, but him and I shared the same disease. We talked quite a few times through email. I’m in the United States. Indiana. I am truly sorry to hear of his passing. I just wanted to let you know that I still read this blog and will keep you and your family in my thoughts.
Kindest regards,
~Jonathon
Te rog din suflet, nu te lasa doborata de aceste mizerii.De-ai sti ca aceste indoieli pleaca de la persoanele care Trebuie sa se indoiasca de ele insele…
Ne este tare greu si tare dor de voi!
De multe ori simt ca inainte sa ai copii toti te intreaba cand ai sa ai, iar dupa ce ii ai toti au o parere cum sa ii cresti…bineinteles, diferita decat o faci tu. Imi aduc mereu aminte cum toata familia mamei mele ii critica pe parintii mei pt stilul liberal in care ne cresteau…nu se potrivea cu stilul lor, deci clar nu era bun. Tin minte insa ca ai mei erau fermi pe pozitie si desi ii deranjau comentariile uneori rautacioase au ramas fermi pe pozitie. Am crescut mari si parintii mei sunt f mandri de noi, si ne amintesc din cand in cand ca sunt bucurosi ca au facut ce au crezut ei ca e bine pt copii lor, nu ce faceau/credeau altii.
Acum ca nou parinte am inceput sa aud si eu multe pareri despre cum ar trebui sa imi cresc copilul – unele exprimate intr-un mod care e de-a dreptul jignitor. Probabil bine intentionate (sau macar asa presupun), insa diferite fata de ce cred eu ca e bine pt copilul meu…asa ca imi amintesc in acele momente ca eu decid ce e bine pt el, ca ei isi dau doar cu parerea si in final toate astea se vor uita peste ani si ani cand stiu ca voi fi si eu mandra de baietelul meu.