Am fost in week-end la ski, pe Valea Dorului, undeva la 2000m. Şi au fost 2 zile incredibil de deconectante, relaxante, revigorante, ca de altfel orice perioadă petrecută pe munte, în orice anotimp al anului. Soarele placut de dimineaţă care lumina culmile din jur pe o rază de mulţi kilometri te scoate din amorţeala celor -10 grade de afară. Şi totul în jur, cât vezi cu ochii, e acoperit de o pătură groasă de zăpadă.
Ieri, înapoi în Bucureşti, în maşină, alergând de colo-colo să rezolv chestiuni legate de construcţia casei. Mă întrebam la un moment dat de ce fac asta? De ce stau într-un oraş aglomerat, murdar si stresant, de ce mi-am luat un serviciu care imi oferă mari provocări intelectuale dar imi fură mai mult de 8 ore pe zi, de ce ma chinui să fac o casă unde în acelaşi oras? Nu mai bine mă mut undeva într-o localitate mică de munte, unde aş avea o viaţă cu totul altfel?
Ei bine, deocamdata nu pot face pasul ăsta. În esenţa n-am curaj: să renunţ la un serviciu încă foarte provocator, la un venit decent, la întâlnirile cu oameni dragi, la oraşul care-mi asigură un confort ridicat. Dacă o să am vreodată, o să ma consider cel mai curajos om.
P.S. Nici în lumea idilică de la 2000m, într-o zi de iarnă superbă n-am scăpat de veşnica meteahna românaşilor mei, povestită mai bine decât aş putea-o face eu aici si aici.
Te contrazici. Cum adică îţi oferă un confort ridicat dacă este aglomerat, murdar şi stresant?
E pana la urma vorba de un confort material care la randul lui asigura un anumit confort psihologic.
Înseamnă că de asta stai în oraş. Confortul psihologic dat de cel material este mai bun pentru tine decât cel dat de o casă la munte; sau câştigul de confort dat de o casă la munte este prea mic pentru a compensa stressul schimbării modului de viaţă.
bucurestil… ca si alte orase mari… are “plusurile” sale… si in acelasi timp si “minusuri”. PLUS: ca iti ofera o multime de posibilitati, caci aici incep sa se roteasca toti banii din Ro… multi oameni… MINUS: cere foarte multa energie. Intotdeauna cand am fost intrebat: “si… ramai in Bucuresti?” am raspuns: “pana la 30-40 ani…. ca pe urma ma mut inapoi in Ungheniu meu”. Cat timp suntem tineri si avem energie… mai merita sa stai aici…. dar doamne fereste sa te ajunga batrinetzea aici…. Mi-e mila de batrinii care ii vad prin autobuze/tramvaie, care, chiar ca am impresia ca traiesc in jungla, si sunt si foarte stresati in locurile publice…..
Nu mai sunt mere? Tot astept cu interes un nou post si nu mai apare. Sper ca nu te-ai lasat!Ar fi pacat, mare pacat!