Este vorba de cel mai vechi operator al nostru, care de o vreme oferă și servicii de internet, televiziune, etc.
Prima aventură: acum aproximativ 1 an am sunat la ei pentru a mă interesa de niște servicii, în calitate de potențial client. Singurul telefon de contact pe-atunci (se pare că situația încă nu s-a schimbat) era numărul scurt 1930. Toate bune și frumoase, m-au lămurit cei de la relații cu clienții ce și cum. Vine factura de la mobil; cost suplimentar: 5€. Nu-mi ieșeau la socoteala, așa că sun la relații clienți (operatorul mobil). Încercând să lamurim costul suplimentar, mă întreabă domnișoara: “ați sunat cumva la numere scurte? pentru că acestea sunt taxate cu 40 cenți/min”.
Concluzia: cred că am dat peste singura companie din România care taxează cu 40 cenți/min. convorbirile telefonice cu potențialii clienți.
Episodul doi: am servit ca intermediar pentru niște rude, clienți vechi ai operatorului în discuție, cărora nu le-ar fi picat rău un abonament de internet mai ieftin și cu bandă mai mare. Acum două luni am sunat la relații clienți și am convenit că ei or să trimită noul abonament (pentru a fi semnat) prin curier împreună cu un modem wireless (gratuit, pentru ca se încheia abonament pe 2 ani); termenul: 10 zile. După vreo 25 zile, apare un bilețel pe ușă de la firma de curierat care nu găsise pe nimeni; sun în aceeași zi la ei și-mi spun că o să-l aducă a două zi. Peste încă 2 zile sun din nou; surpriză: au returnat pachetul expeditorului !? Sun din nou la relații cu clienții iar interlocutoarea mea îmi promite că vor retrimite pachetul în cel mai scurt timp posibil.
Astăzi, dupa încă 20 de zile, pachetul tot nu a venit. Sun din nou: “trebuie să vorbim cu colegii din departamentul X și de la firma de curierat; vă contactăm noi …”
Am un pachet de trei abonamente la același operator: două de voce și unul de date (internet mobile pentru calculator). Am încheiat la vremea respectivă un contract pe 2 ani, una din condiții (probabil comună tuturor contractelor indiferent de operator) fiind că nu pot schimba nici unul din abonamente cu unul inferior ca valoare pe durata contractului.
După câteva luni, am schimbat abonamentul de date inițial de 10€ cu unul de 15€, pentru că aveam nevoie de mai mult trafic. Începând de acum 1 lună, nevoia de trafic mobil s-a diminuat drastic; în consecință, plăteam prea mult pentru ce consumam. Încep să sun la departamentul de relații cu clienții; după vreo trei convorbiri, același răspuns: “abonamentul de 10€ nu mai este în ofertă, iar cel actual de 9€ este mai mic decât cel cu care ați încheiat contractul, deci nu vă putem trece la un abonament mai mic de 15€”.
Conform contractului aveau dreptate. Totuși mi se părea o situație în care trebuiau să dea dovadă de flexibilitate. Am fost într-un magazin de-al lor cu un discurs frumos despre flexibilitatea care trebuie să se manifeste nu numai la sfârșitul perioadei contractuale. Cam același răspuns: noi vă înțelegem, dar nu vă putem ajuta! Poate că nemulțumirea mea deja evidentă pentru oricine l-a făcut pe respectivul să spună: “puteți depune o sesizare scrisă dacă doriți …”.
Adică un fel de plângere. Zis și făcut: transcriu discursul despre flexibilitate, semnez și-l depun.
Peste 5 zile primesc un SMS: “Sesizarea dvs. a fost rezolvată în mod favorabil”!
Un prieten mi-a recomandat următoarea mică dizertație despre timp. Autorul este un psiholog care mai are și alte activități cel puțin interesante la activ. O recomand și eu mai departe.
Așadar, o abordare foarte intersantă a perspectivei asupra timpului și cum identifică și influențeaza ea grupuri diverse de oameni, națiuni și chiar generații întregi.
Căutând noutăți prin lista de comentarii spam filtrate de modulul antispam instalat pe acest blog, am găsit următorul:
In vremurile tulburi de azi, RUGACIUNEA e foarte importanta pentru ajutorul nostru. Dar nu te poti ruga la un perete gol! Trebuie sa ai o Icoana. Am gasit pe http://www.icoana.net icoane pentru buzunarul fiecaruia, foarte frumoase, cu Domnul Iisus, Maica Domnului, o multime de sfinti si va recomand. Intrati sa vedeti: http://www.icoana.net (Iertare fratilor)
Eu unul o iau mai degrabă ca pe o curiozitate amuzantă, mai ales că spammerul și-a cerut iertare pentru modul mai puțin ortodox în care popularizează obiecte sfinte. Totuși mă întreb: cât de ciudat e un magazin online de icoane? De vreme ce ne petrecem din ce în ce mai mult timp online, nu e normal să vină și religia după noi?
După cum probabil vă închipuiți, după ce am fost diagnosticat cu leucemie acută, am avut de-a face cu multe metode alternative (naturiste sau homeopate cum li se mai spune). Niște controverse apărute recent în presă referitoare la o rețetă anti-cancer minune promovată de o persoană cu oarecare notorietate mi-au adus aminte de o întâmplare din perioada în care făceam tratament cu citostatice. Perioadă foarte neplacută de altfel, în care eram mai receptiv decât de obicei la aceste metode alternative.
Concret, un prieten bun mi-a spus de un produs naturist care ajutase o rudă apropiată să suporte foarte bine curele de citostatice necesare vindecării unui cancer convențional. Fiind o persoană de încredere am luat sfatul foarte în serios. Dar am căutat informații pe internet înainte să comand produsul. Și ce găsesc după câtva timp: pe lângă stimularea serioasă a producției unor celule importante în protecția organismului împotriva infecțiilor, produsul stimula producția limfocitelor T. Ori boala mea se manifesta prin celule canceroase derivate din limfocitele T. Deci produsul ar fi putut stimula și producția celulelor canceroase.
Iată deci care e utilitatea metodelor științifice de elaborare a unui medicament nou: primești un prospect cu efectele secundare și contraindicațiile. În cazul metodelor naturiste primești un singur lucru: promisiunea vindecării. Există multe tratamente și produse testate de generații întregi și despre care auzi de la mulți oameni; acelea au fost testate mult mai bine decât orice medicament și merită folosite. Dar eu am ajuns la o concluzie: natura te poate ajuta foarte mult în menținerea unei stări generale bune și implicit în prevenirea bolilor. Dacă ai însă o problemă serioasă de sănătate, cele mai eficiente soluții sunt cele testate în mod corespunzător.
Cred că ați citit/auzit măcar o dată prin presă de celebri hackeri români care-și dovedesc pricperea ba spărgând sistemele informatice ale vreunei autorități americane gen NASA, ba lansând un atac informatic cu scopul de a le fura “frarierilor” banii, ba clonând card-uri și așa mai departe. Ultima ispravă a fost un atac phishing care a păcalit destui clienți ebay, ocazie cu care compatriotul nostru s-a îmbogățit cu 300.000$. N-am fi aflat de el dacă respectivul nu ar fi fost arestat.
În acest context, o știre despre români care au preocupări diametral opuse și care reușesc după ani de muncă să fie cei mai buni din lume e ceva spectaculos? Sau neinteresant?
Mai avem un singur producător de soluții de securitate informatică 100% românesc, BitDefender. Tehnologia antispam (adica cea care separă automat emailurile legitime de cele spam) s-a clasat pe locul 1 la ediția din septembrie a unei competiții internaționale ce aliniază la fiecare 2 luni cele mai bune produse similare. Ca să vă faceți o idee, pe locurile următoare s-au clasat produse similare dezvoltate de Symantec, McAfee sau Kaspersky. Iar la edițiile anterioare BitDefender a prins de cele mai multe ori podiumul. Prea multe nu se mai pot spune … o echipă de români care muncesc pe tăcute ani de zile pentru a ridica de la zero un produs care să fie printre cele mai bune din lume. Deși eu aș avea material să scriu o carte pe tema asta, tare mă tem că mulți compatrioți ar ridica din sprâncene și ar avea aceeași reacție pe care au avut-o unii din cititorii unei știri asemănătoare: “Asta nu-i muncă serioasă … La muncă bă!”
Că tot vorbeam de hackeri și phishing-uri la început, trebuie neapărat să menționez și că BitDefender are o echipă care se ocupa de o tehnologie care să detecteze automat phishing-urile. Și ghiciți ce? La analizele comparative între produse de securitate informatică e considerată ori cea mai bună ori în top 3.
Săptămâna trecută a fost vizita de 6 luni după transplant, la spitalul din Milano. Toate bune și frumoase din nou, s-a terminat prima etapa a recuperării, începe a doua, care va dura probabil încă 6 luni. A fost eliminat medicamentul care mai ținea puțin maduva fratelui meu in frâu, dar rămân în continuare pe terapia anti-virală/fungică/bacteriană. Deși acum 2 luni mă simțeam gata de urcat munți, acum mi-am dat seama de ce recuperarea dureaza 1 an sau mai mult: maduva donatoare fiind acum total liberă, pare că mai atacă pe ici pe colo oraganismul meu. Deocamdată e vorba de chestiuni mai mult neplacute decât periculoase, gen nivel scăzut de energie.
De-acum am prins și mai mult curaj în a-mi schița noua mea viață. Noua față a site-ului încearcă de altfel să reflecte acest lucru. O să revin cât de curând și cu alte noutăți.
Am rămas dator cu niște documente care să arate și să justifice sumele cheltuite până acum. Mulțumindu-vă încă o dată din suflet pentru ajutorul acordat, o să vă rog să mai aveți puțină răbdare, până primesc de la spital facturile cu toate serviciile efectuate până acum. Din motive care îmi scapă, cei de la administrație mă tot amână de vreo 2 luni, dar cred că au și ei interesul să-și recupereze banii cât mai repede, pentru ca de ceva vreme nu le-am mai transferat nimic.
Recent, directorul executiv al Google a sugerat că, într-un viitor nu prea îndepărtat, va trebui să ne schimbăm numele dacă vrem să ne debarasăm de muntele de informaţii personale stocate de cel mai popular motor de căutare. Buna glumă, nu? Deşi experienţa în IT m-a învăţat câte ceva despre intimitatea pe internet, parcă afirmaţia domnului Schmidt părea un pic exagerată. M-am decis să fac o mică investigaţie … concluzia mea este că afirmaţia nu este deloc fantezistă. Mai ales dacă luăm în calcul şi “urmele” pe care le lăsam în alte locuri de pe internet.
Pe scurt, locurile fierbinți din Internet (motoare de căutare, rețele sociale, site-uri de conținut media, etc.) conțin si vor conține și mai multe detalii despre cine suntem, ce preocupari avem, unde suntem, unde locuim, unde am fost, cand am fost, cu cine am fost, ce prieteni avem, ce aparat foto avem, ce telefon avem și … altele. În prezent, depinde aproape exclusiv de noi înșine cât dăm din casă, dar cred ca în viitorul nu prea îndepărtat va depinde din ce in ce mai mult de cei din jurul nostru.
Și acum să mă și justific …
Principala preocupare a motoarelor de căutare precum Google este de a indexa internetul, adică de a ţine o bază de date uriaşă ce conţine practic toate paginile de web. Având aceste date şi folosind algoritmi de căutare din ce în ce mai sofisticaţi, Google îţi găseşte aproape orice informaţie disponibilă pe internet cât ai zice peşte. Aşa că eu am acces instantaneu la toate articolele, fotografiile, conţinutul video şi altele care sunt legate cumva de numele tău.
O vorbă spune că “o imagine face cât 1000 de cuvinte”; cu cât vor fi disponibile mai multe imagini pe internet, cu atât ştiu mai multe despre tine. O imagine conţine în multe cazuri și: data şi ora la care a fost facută, modelul aparatului foto şi chiar locaţia exactă (coordonate GPS) unde a fost făcută. Această din urma informaţie este în general adaugată manual de cel care transferă pozele pe un computer. Dar au început să apară camere foto cu GPS integrat, care încorporează automat locaţia in fotografie. Ceea ce va duce la o creştere spectaculoasă a fotografiilor care conţin coordonatele exacte ale locului unde au fost făcute.
Şi nu am terminat cu imaginile. La ora actuala tehnologiile de recunoaştere facială au ajuns la o acurateţe destul de bună. Deja există motoare de căutare a feţelor: introduci o poză cu figura cuiva şi primeşti toate imaginile de pe internet unde apare persoana respectivă. Google are deja tehnologie de recunoaştere facială integrată in Picasa, tehnologie pe care am folosit-o şi pot spune că merge foarte bine, iar cercetatori precum acest acest profesor de la Carnegie Mellon confirmă predicţia că viitorul va aparţine căutării faciale.
Ce mai ştie cel mai mare motor de căutare despre noi: toate cuvintele şi criteriile pe care le folosim atunci când facem o căutare pe net sunt stocate pe serverele google timp de vreo 18 luni. Teoretic, toate aceste date nu sunt legate direct de datele utilizatorului, ci de un așa-zis cookie, un set de date care identifică în mod unic browser-ul și computer-ul sau dispozitivul mobil folosit. Motivul oficial al stocării acestor date este livrarea de publicitate personalizată. De altfel și celelalte motoare de căutare (Bing, Yahoo, etc.) stochează cam același set de date, ce-i drept pentru mai scurt timp. Spuneam că, teoretic, toate aceste informații sunt corelate cu date de identificare din care nu s-ar putea deduce numele utilizatorului. Dar mulți dintre noi au un cont google; prima oară cand ne logăm alegem ca browser-ul să țină minte datele de autentificare, astfel încat să nu ne autentificăm de fiecare dată când deschidem browser-ul. Deci atunci când facem o căutare pe google, suntem de cele mai multe ori autentificați cu contul nostru google. Deduc de aici că o corelare între toate aceste date se poate face pe serverele motorului de căutare. Mai mult, o nouă îmbunătațire a motorului de căutare, Google Instant, este accesibilă doar utilizatorilor autentificați cu contul lor google.
Și nu am terminat: dacă folosim si celelalte servicii ale google, se stocheaza email-urile noastre, calendar-ul zilnic și documente de diverse tipuri. Mai nou, s-a lansat Google Voice, deci stochează și toate numerele de telefon la care sunăm (poate și convorbirile se înregistrează și ele?)
Google nu putea să rămână restant nici la capitolul servicii de localizare: Latitude, o facilitate din Google Maps care permite publicarea locației exacte (coordonate GPS) a stârnit destule controverse.
Să trecem la rețelele sociale.
Twitter are tot conținutul public (exlcusiv mesajele directe între utilizatori) și un motor de căutare propriu destul de versatil. Principalele motoare de căutare indexeaza post-urile pe Twitter. Google a lansat recent o facilitate de căutare în timp real, al carei rezultate se actualizează automat, în timp real. Și care beneficiază din plin de caracterul Twitter, de rețea sociala în timp real. Mai adaug și că majoritatea clienților de Twitter pentru mobile au opțiunea de a publica locația de unde postezi.
Facebook, cu 500 milioane de utilizatori, are foarte multe opțiuni de protecție a conținutului, ceea ce inerent atrage și o oarecare dificultate în folosirea lor. Din 15 utilizatori aflați în lista mea de prieteni, 50% au wall-ul public, 30% au fotografiile publice, iar 80% lista de prieteni. Nu trebuie decât să am un cont de Facebook ca să aflu aceste informații despre ei. Chiar dacă sunteți foarte atenți la protecția conținutului, un experiment recent al BitDefender arată că peste 90% dintre utilizatorii Facebook acceptă cererea de prietenie din partea unui utilizator necunoscut, dar care are părul blond și aspectul plăcut. O dată pătruns în cercul de “prieteni”, dacă ai norocul ca persoana vizată să fie și “sociabilă”, te poți delecta cu o vedere destul de bună: ai acces la fotografii (pentru ca foarte puțini le protejeaza la nivel de grupuri de prieteni), la tot ce se discuta pe wall, la site-uri preferate, aplicații preferate.
Și asta nu e tot: Facebook se pregătește să introducă recunoaștere facială automată, cu potențiale implicații interesante. Deja există o aplicație de Facebook care face asta și are și o parte de căutare facială, aflată deocamdată în prima fază de testare. Mai adaug că recent s-a lansat Places, serviciul de localizare integrat in Facebook; printre altele, vine cu o “facilitate” interesantă: dacă nu interzic explicit, permite altor utilizatori Facebook să publice locația unde ma aflu eu la un moment dat. Alte suprize par să fie gata de lansare.
Toate aceste evoluții tehnologice se întâmplă pentru că noi, utilizatorii finali, le cerem. Vrem mașini din ce în ce mai performante, care să ne facă viața din ce in ce mai ușoara. Ceea ce ignorăm este că această evoluție vine cu prețul divulgării unui volum din ce în ce mai mare de informații personale. Ne pregătim practic de o eră în care intimitatea va avea alt înțeles. Și ne îndreptăm repede într-acolo: 160.000 de telefoane Android sunt vândute în fiecare zi și încă pe-atâtea iPhone-uri (toate cu GPS și cameră video performantă), serviciile de localizare devin omniprezente iar tehnologile de recunoaștere facială din ce în ce mai bune.
Cum ar putea să-mi dăuneze toate acestea? Eu mă tem în principiu de oricine are acces la atâtea informații despre mine, pentru că are multe posibilități de a le utiliza. Vedem deja multe articole în presă despre cât de utile sunt rețelele sociale pentru angajatori. Nu pot confirma că este vorba de un fapt real, dar am auzit de un hoț modern care a dat o spargere după ce a văzut pe o rețea socială ca proprietarul pleacă în vacanță. Scenariile sunt infinite.
Ce putem face? Înainte de a publica orice oriunde pe internet, să ne informăm ce opțiuni de protecție a acelui conținut ni se oferă. Sau … să ne schimbăm numele din când în când.
Tags: facebook, google, internet, intimitate, IT
Cele mai comentate