Am mai bifat astăzi încă o vizită la medici și o prelevare de sange. Totul pare să meargă bine deocamdată, sunt externat deja de 10 zile și plimbarea zilnică se lungește din ce in ce mai mult, semn ca încep si mușchii mei să dea semne de înviorare. Singura problemă este că transplantul pare a fi dus la intensificarea unei sensibilități a pielii pe care o aveam și înainte dar care acum se manifestă în fiecare zi. Cauza e neclară și pentru medici, așa că … o să monitorizeze situația. Mica bucurie de azi e că n-o să mai iau 13 pastile pe zi, ci doar vreo 10.
Noutățile cu adevărat importante or să fie lunea viitoare, când voi discuta cu medicul rezultatele primei analize de măduvă de după transplant.
Ca o continuare (sau replică, nu-mi dau seama exact)a postului trecut și a comentariilor de acolo, iată un exemplu că lucrurile se pot îmbunătăți și în sistemul sanitar. “Secretul” constă în implicarea societății civile!
Pe scurt, un grup de oameni inimoși au reușit ca într-un an de zile să strângă aproape 2.5 milioane de Euro “pentru dotarea unei săli de operaţii şi a unui salon de terapie intensivă destinate primului centru de cardiochirurgie pediatrică din sudul ţării”. Vă recomand cu căldură articolul integral care detaliază această reușită (cam 3 minute din timpul vostru).
Acum că am revenit și eu pe planeta asta, aflu ce s-a mai întamplat în ultima perioadă. De exemplu, un fost coleg de generatie din facultate a fost dus de urgență la spital după ce un cheag de sânge format în timp undeva în picior a luat-o din loc, amenințare potențial fatală pentru inimă sau plamâni, dacă nu se intervine rapid. A avut noroc ajungând repede la un spital unde actul medical se poate desfasura in conditii bune (dotari, medicamente, pregatirea medicilor) și toată întâmplarea a avut un final fericit. Din ce știu eu, la momentul actual asemenea spitale se pot numara pe degete si le gasim in cateva orase mari.
Plecând de la situația de mai sus le propun atât politicienilor noștri cât și altor persoane cu putere de decizie în sistemul medical din Romania un exercițiu de imaginație. Pentru acest exercițiu este important un amănunt din povestea de mai sus: ” … daca nu se intervine rapid cu tratament poate implica moartea chiar si in 30 de minute”.
Domnule/Doamnă cu putere de decizie, probabil ai rude sau persoane dragi care trăiesc la sute de kilometri de unul din orașele mari. Și una din aceste persoane suferă o criza asemănătoare cu cea descrisă mai sus. Și trebuie să ajungă la spital în maxim 30 de minute sau hai să zicem o oră! Altfel moare! Cu toate relațiile și puterea ta financiară, iți va fi fizic imposibil să o duci pe acea persoana în 30 de minute la București sau la Viena. Așadar va ajunge la un spital dintr-un oraș mic de provincie, unde nu e aparatura, nu sunt medicamente, consumabile uzuale gen comprese sterile; daca are ghinionul sa aibă o grupă rară de sânge, mari șanse să se nu găsească. În condițiile astea, care crezi ca sunt șansele ca persoana respectivă să supraviețuiască și nici să nu rămâna cu sechele pentru tot restul vietii? Eu aș spune că mici. Vei putea trăi apoi cu conștiinta împăcată că ai făcut tot ce a depins de tine pentru a îmbunătâți sistemul sanitar din România?
Și încă ceva: nu e chiar imposibil să fii chiar tu într-o situație din asta.
P.S. Nu doresc nimănui să treacă printr-un moment ca acesta. Dar cruda realitate ne arată că aceste lucruri se intamplă. Și se vor mai întampla.
Ultimele trei săptămâni au fost mult mai grele decât mă așteptam. Prima parte am fost in aplazie completă (adică zero leucocite, trombocite foarte puține, hemoglobina mica); din fericire, antibioticele/antiviralele și alte medicamente injectabile sau sub forma de pastile cu care sunt alimentat din plin și-au facut efectul si nu m-am ales cu nici o infecție în perioada asta. Doar că hemoglobina mică înseamnă și oxigenare insuficienta a organismului, inclusiv a creierului. Așa că am fost practic “rupt de realitate”, adică într-o stare indescriptibilă, alimentată de gânduri despre ce s-ar putea întâmpla în aplazie și de o așteptare obositoare ca noile celule sa înceapa producția.
La un moment dat, acum vreo 10 zile, a început și producția de celule sanguine de catre noile mele celule stem. Și a fost din ce în ce mai intensă așa că astăzi valorile sunt cu mult peste pragul la care se spune ca grefarea a fost una reușită.
N-am putut să mă bucur însă foarte tare pentru că, o dată cu începerea producției, au apărut reacții imunologice ce se manifestau prin febră și o senzație continua de frig si de consecință de oboseală. Drept urmare, mă simțeam aproape tot timpul ca o legumă. Reacțiile astea par a se mai fi potolit, dar medicii încă investigheaza o posibilă infecție undeva in organism. Dacă totul merge bine, s-ar putea ca la finalul săptămânii să fiu chiar externat! După aproape o lună de stat in aceeși cameră, aproape tot timpul în pat, de-abia aștept sa fac cațiva pași afară; oriunde, numai afară să fie.
Am vorbit ieri cu Madalin, aflase si el de disparitia lui Mile. M-a rugat sa scriu cateva cuvinte, el fiind prea obosit si afectat s-o faca.
Mile, iti multumim!
Mile, tu ai fost unul dintre primii Oameni, care au sarit in ajutorul nostru, fara ca macar sa ne cunosti. Ti-ai scos casca ta, care te-a aparat de atatea si atatea ori in deplasarile tale, la licitatie si ai strans in jurul tau alti Oameni care au facut posibil evenimentul de la Timisoara, din 27 februarie. Tare ne-am dorit sa va multumim personal, tie si sotiei tale! Dar timpul nu a mai avut rabdare.
Pentru noi, draga Mile, ai fost un Inger intre Oameni. Acum esti un Inger intre Ingeri. Sa ai grija de copiii ingeri, copii pe care i-ai iubit atat de-a lungul vietii tale.
Mile, iti multumim!
Am ramas fara cuvinte cand am citit aceste randuri pe hotnews:
“Jurnalistul Mile Cărpenişan este în comă, în urma unui şoc septic şi a unui blocaj renal, şi are nevoie urgentă de o transfuzie de sânge din grupa A2 pozitiv. Timişorenii sunt rugaţi să doneze sânge. Mile este internat la Spitalul Judeţean Timişoara, bd. Iosif Bulbuca nr. 10.”
E nevoie de sange!!!!!
Este Iustin Răduță, care a produs o cantitate optima de celule stem, ce mi-au fost infuzate acum 1 oră. Acum celulele lui trebuie să-și găseasca locul in măduva mea și să înceapă sa producă, lucru care se va întampla in 2-3 săptămâni. Până atunci … imunitate zero și sper la reacții de mică amploare între celulele noastre.
P.S. Mi-au dat și Valium (“prietenii știu de ce”) … nu-i mare lucru de capul lui . Dacă vreți să fiți mai fericiți și să adormiți mai repede, mai bine vă imbătați.
O zi de inceput de primavara. Un patrat perfect. O zi in care incepe o lupta: a celulelor stem ale donatorului cu celulele leucemice din organismul lui Madalin. Nu va fi usor. Important e rezultatul final. Se zice ca un transplant alogen reusit, reprezinta pentru cel care l-a facut, o a doua nastere. Imi doresc ca luna martie sa fie pentru familia noastra, pentru multi ani de acum incolo, un motiv de bucurie, in care sa sarbatorim o nastere si o renastere.
Timp de patru zile, fratelui lui Madalin i s-au facut injectii pentru stimularea producerii de celule stem. Ieri, el a fost testat, pentru a se stabili ca injectiile au fost de ajuns si cantitatea de celule stem din sangele periferic este suficienta. Si este.
Astazi, dupa-amiaza, este planificat transplantul.
Avem nevoie, mai mult ca oricand, de rugaciunile voastre, de gandurile voastre pozitive, de incurajarile voastre.
Va multumim!
Cele mai comentate